Purtătorul de cuvânt al PSD: Rareş şi compania au mari dificultăţi în a-şi vedea ostaşul in turul 2, de aici şi piruetele, de aici şi explicaţiile stupide. Din acest motiv al lipsei de onoare, PNL nu a mai câştigat alegerile parlamentare din 1937

Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Lucian Romaşcanu, vine luni cu un atac la adresa liberalilor, după declaraţia prim-vicepreşedintelui PNL Rareş Bogdan privind organizarea alegerilor prezidenţiale, el afirmând că ”Rareş şi compania au mari dificultăţi în a-şi vedea ostaşul in turul 2, de aici şi piruetele, de aici şi explicaţiile stupide. ”Din acest motiv al lipsei de onoare, PNL nu a mai câştigat alegerile parlamentare din 1937”, mai spune Romaşcanu, adăugând că PSD îşi poate duce spre succes candidatul la prezidenţiale indiferent de data scrutinului.

”Faimosul Rareş, omul care în afară de vorbe nu a produs nimic relevant în politica românească, continuă să facă piruete logice înspre a justifica ceea ce nu poate fi justificat prin prisma bunului simţ comun. Faimosul Rareş s-a remarcat prin pupatul oricărui … inel care i s-a arătat în raza de acţiune a buzelor, preamărind orice efemeridă care a ocupat poziţia de şef a partidului mirosind mai mult a Băsescu decât a Brătianu: Orban, Cîţu acum Ciucă. Iar lista e departe de finalizare căci rotaţia şefilor PNL e pe măsura elanului pupător al vorbetelui. Acum ne spune că vor fi alegeri în septembrie doar dacă îşi va pierde minţile. Îl informăm cu respect că, deşi diagnosticul putea fi pus de unii răutăcioşi mult mai devreme, el are confirmarea oficială pe data de 03.03.2024”, scrie purtătorul de cuvânt al PSD pe Facebook.

Hot this week

Topics

Mai mult

    CIA a cumpărat agenți cu viagra

    Foști oficiali ai serviciilor secrete americane au dezvăluit că...

    Trump a transformat NATO într-o afacere pentru industria militară americană. ROMÂNIA VA PLĂTI!

    Președintele SUA, Donald Trump, a transformat efectiv relația SUA-NATO...

    Putin l-a sunat pe Trump să îi spună că victoria în Ucraina e aproape

    Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, în cadrul unei...

    Miliardarul lui Macron

    Președintele francez Emmanuel Macron, având în vedere planurile sale...

    Omul cheie de la Beijing

    Înaintea unui posibil al patrulea mandat, președintele chinez Xi...

    Articole relationate

    Categorii populare