În Hunedoara PSD a câștigat pe linie. Deva pentru prima dată cu primar PSD

Alegerile locale din acest an consemnează recorduri obținute de PSD Hunedoara. Laurențiu Nistor a câștigat detașat alegerile pentru șefia CJ Hunedoara, iar la Deva – reședința județului, pentru prima dată în ultimii 32 de ani, PSD a câștigat funcția de primar.

Sub conducerea lui Laurențiu Nistor, care conduce organizația județeană a PSD Hunedoara de aproape 14 ani, social-democrații au obținut un rezultat record la alegerile locale din 9 iunie.
Astfel, la nivelul Consiliului Județean Hunedoara, PSD a câștigat a treia oară consecutiv majoritatea mandatelor de consilieri județeni și, desigur, funcția de președinte al administrației județene. De altfel, procentul de 48% obținut de Laurențiu Nistor la scrutinul pentru alegerea președintelui CJ Hunedoara este, de asemenea, o premieră în ultimii 32 de ani. Scorul obținut de PSD garantează pentru a treia oară și cele două funcții de vicepreședinte al CJ Hunedoara. Trebuie menționat că, la toate rândurile de alegeri la care a participat, Laurențiu Nistor nu a pierdut niciodată.
La nivelul județului Hunedoara, PSD a câștigat 43 de funcții de primar din cele 69, deține funcțiile de primar în toate cele 7 municipii și are cei mai mulți consilieri locali.
La Deva, pentru prima dată după revoluție, alegerile au fost câștigate de PSD. Lucian Ioan Rus, secretar de stat în Ministerul Turismului și Antreprenoriatului a reușit să se impună cu un scor istoric în fața actualului primar liberal, Florin Oancea, obținând 38,5% din voturi, față de 24% obținute de candidatul PNL. Reușita este cu atât mai mare cu cât Deva nu a avut niciodată primar PSD.
Mai trebuie menționat că, în municipiul Hunedoara s-a înregistrat cel mai mare procent obținut de un candidat la un municipiu nereședință de județ. Dan Bobouțanu (PSD) a fost votat de 83% dintre alegători.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Dezastru la un hotel din Saturn: 55 de persoane asistate medical, 6 la spital

    Ministerul Sănătății a anunțat marți seara că monitorizează îndeaproape...

    Marocul nervos pe vizita anunțată a Regelui Spaniei la Ceuta: O PROVOCARE

    Marocul consideră vizita regelui spaniol Felipe al VI-lea la...

    Trump i-a enervat pe europeni după ce i-a invitat pe ruși la o reuniune financiară a G20

    Invitația ministrului rus de finanțe, Anton Siluanov, la o...

    Reuters: Rusia a blocat porturile ucrainiene

    Atacurile rusești din ultimele luni au blocat efectiv porturile...

    Se negociază o întâlnire Xi-Putin-Trump

    Liderii Rusiei, SUA și Chinei, Vladimir Putin, Donald Trump...

    Trump jr investeste in Polymarket

    Compania de investiții 1789 Capital, al cărei partener este...

    Germania inchide Consulatul Rusiei și Casa Rusă din Berlin

    Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a anunțat marți...

    Articole relationate

    Categorii populare