Rusia denunţă amplasarea scutului SUA în România drept o „încălcare directă a Tratatului INF”

Ministerul rus de Externe se declară, într-un comunicat citat de agenţia rusă de stat Tass, foarte îngrijorat de „planurile Statelor Unite de a desfăşura în România şi Polonia sisteme (de rachete) cu lansare verticală, capabile (în opinia sa) să lanseze interceptori de rachete Standard-3 (SM-3) şi rachete de croazieră cu rază medie de acţiune (de tip) Tomahawk
„Desfăşurarea lor va reprezenta o încălcare directă a Tratatului INF”, subliniază Moscova.

„În plus se ridică întrebări precum de ce folosesc Statele Unite, în testarea armelor lor de apărare antirachetă, ţinte care au parametri similari celor ai rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune”, se întreabă ministerul, răspunzând că „există motive să se creadă că în acest fel Statele Unite ar putea să testeze un număr de aspecte privind producerea şi folosirea în luptă a rachetelor balistice interzise” de tratat.

Moscova afirmă totodată că „dronelor de atac”, pe care Statele Unite le fabrică de ani de zile, le este aplicabilă definiţia din Tratatul INF a rachetelor de croazieră cu lansare de la sol, mai ales din perspectiva a ceea ce se înţelege prin termenul „vehicul de livrare”, oficializat într-un schimb de note între guvernele sovietic şi american în mai 1988.

„Demne de remarcat sunt declaraţiile unor oficiali de la Pentagon, potrivit cărora Statele Unite analizează opţiunile unui răspuns militar faţă de «încălcări» ruseşti, inclusiv posibilitatea desfăşurării lângă frontierele noastre a unor rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune, interzise prin Tratatul INF”, afirmă ministerul.

„Este clar că o asemenea acţiune ar echivala cu distrugerea completă de către Statele Unite a regimului Tratatului INF, cu toate consecinţele care decurg”, avertizează Moscova.

Tratatul Forţelor cu rază medie de acţiune (INF), încheiat în 1987 de către Statele Unite şi fosta Uniune Sovietică, interzice rachetele nucleare şi convenţionale balistice şi de croazieră cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri.

Departamentul de Stat american acuză Moscova, într-un raport, că şi-a încălcat obligaţiile pe care şi le-a asumat prin tratat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Meloni aproape să piardă referendumul

    Prim-ministrul italian Giorgio Meloni este pe cale să piardă...

    Prin măsurile pe piața carburanților, Bolo face jocul marilor companii, în special OMV

    Plafonarea marjelor este intervenția 'inteligentă' care lovește selectiv și...

    10 măsuri care ar rezolva criza petrolului

    Asociația Energia Inteligentă (AEI) a propus, luni, autorităților zece...

    Orbán: Interceptarea convorbirilor unui membru al guvernului constituie un atac grav împotriva Ungariei

    Interceptarea convorbirilor unui membru al guvernului constituie un atac...

    Iranul a folosit pentru atacarea Qatar Energy rachete sofisticate care evită sistemul Patriot

    În atacurile asupra instalațiilor de producție ale Qatar Energy...

    Iranul susține că are arme surpriză

    Iranul a trecut de la o strategie defensivă la...

    Articole relationate

    Categorii populare