Ungaria penalizată financiar că nu vrea migranți

Ungaria trebuie să se pregătească să plătească penalizări pentru neexecutarea unei hotărâri a curţii europene – a declarat joi ministrul care conduce Cancelaria Prim-ministrului, în cadrul şedinţei de informare a guvernului, la Budapesta. Gergely Gulyás a precizat: alegerile pentru Parlamentul European (PE) din iunie reprezintă şi o opţiune privind migraţia.

Ministrul a spus că Ungaria urmează să fie penalizată pentru protecţia frontierelor sale externe, pentru închiderea frontierelor prin mijloace legale, şi să fie obligată să plătească o amendă zilnică de aproximativ 6 milioane de forinţi (15 490 de euro) atâta timp cât va menţine măsurile luate.

El a adăugat: conform informaţiilor guvernului, Curtea Europeană de Justiţie a adoptat hotărârea, însă instanţa a amânat pronunţarea acesteia până după alegeri, pe 13 iunie.

Ministrul a spus că decizia arată atitudinea Europei faţă de migraţie: în timp ce acum există mai multă raţiune în cuvinte, astfel încât tot mai mulţi recunosc necesitatea de a proteja frontierele externe, practica Comisiei Europene este de a ataca şi amenda Ungaria, care a jucat tot timpul un rol exemplar în protejarea frontierelor externe. 

În opinia lui Gergely Gulyás, deşi războiul a făcut ca migraţia să fie mai puţin prezentă în centrul dezbaterilor publice decât era înainte, alegerile pentru Parlamentul European reprezintă şi o opţiune privind migraţia. 

Forţele politice ce vor urma să fie instaurate la Bruxelles, deputaţii trimişi în PE nu trebuie să fie pro-migraţie, care favorizează o Europă care poate fi traversată în lipsa frontierelor, ci să susţină cea mai strictă protecţie a frontierelor externe – a formulat ministrul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Acordul ucrainean-american privind resursele in impas

    Kievul a dat un semnal tacit de încetinire a...

    Iranul a atacat Israelul ca represalii pentru atacurile din Liban

    Sirenele au sunat în mai multe zone din Israel...

    UE mai dă o lovitură agriculturii românești: Produse agricole armene fără taxe vamale

    Piața Uniunii Europene va fi deschisă produselor agricole armene...

    Credite imobiliare pentru tineri in Serbia cu dobândă 1%

    Prim-viceprim-ministrul și ministrul sârb al Finanțelor, Siniša Mali,...

    Palatul Administrativ din Drobeta-Turnu Severin, modernizat prin fonduri europene

    A fost inaugurat Palatul Administrativ din Drobeta-Turnu Severin, după...

    Ciumarca in Mehedinți

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Articole relationate

    Categorii populare