Natalia Intotero şi şeful ANPDCA au dispus trimiterea Corpului de control la DGASPC Sector 4 după acuzaţiile privind existența unei reţele de prostituţie 

La cererea Primăriei Sectorului 4, în subordinea căreia funcţionează Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, ministrei Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Natalia-Elena Intotero şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie Rareş-Petru Achiriloaie vor dispune trimiterea echipelor Corp de Control la DGASPC Sector 4, în vederea verificării modului în care au fost respectate procedurile şi prevederile legale în domeniul protecţiei drepturilor copilului, unde ar exista o reţea de prostituţie în Sectorul 4, care ar fi condusă de un angajat al DGASPC, iar mai multe fete care provin dintr-un centru de tip familial ar fi fost violate şi abuzate sexual.

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 4 au transmis, cu privire la existenţa unei reţele de prostituţie în Sectorul 4, care ar fi condusă de un angajat al DGASPC şi mai multe fete care provin dintr-un centru de tip familial ar fi fost violate şi abuzate sexual în apartamente care ar aparţine acestei instituţii, că DGASPC Sector 4 a sesizat poliţia, încă din luna decembrie a anului trecut, iar sesizarea a fost direcţionată ulterior către DIIICOT pentru a investiga situaţia semnalată şi pentru a dispune măsurile legale în regim de urgenţă.

Fostul vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie Vişinel Bălan reclamă, miercuri, existenţa unei reţele de prostituţie în Sectorul 4, care ar fi condusă de un angajat al DGASPC. Mai multe fete care provin dintr-un centru de tip familial ar fi fost violate şi abuzate sexual în apartamente care ar aparţine acestei instituţii.

Bălan susţine că are „suspiciuni grave de reţea de prostituţie condusă de un angajat D.G.A.S.P.C., totodată un angajat a fost pontat mai bine de 4 ani deşi acesta nu a trecut pe la muncă”.

„Mai multe minore ar fi fost violate şi abuzate sexual în apartamentele gestionate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4.  Suspectăm existenţa unei reţele de prostituţie în căsuţa de tip familial Cavalerie. Copiii abandonaţi sunt ţintele directe ale abuzurilor sexuale”, a mai transmis fostul vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Serbia insistă pe Porțile de Fier in parteneriat cu americanii

    Serbia dorește să dezvolte proiecte energetice mari, precum RHE...

    Vance acuză Microsoft

    Vicepreşedintele Statelor Unite, J.D Vance, a declarat că Microsoft...

    Cazul Epstein: Prințul Andrew a câștigat procesul împotriva poliției

    Un judecător al Înaltei Curți din Londra a stabilit...

    Sovata sold-out

    Ediția a XI-a a Festivalului Dovleacului de la Sovata...

    Piața globală a calculelor cuantice va depăși 1 miliard de dolari în 2027

    Piața globală a calculului cuantic va crește cu 22,9%...

    Articole relationate

    Categorii populare