spot_img
luni, 22 decembrie, 2025
3.9 C
București

Atena acuză multinaționalele că își vând mai scump produsele in Grecia

Guvernul elen solicită patru intervenţii din partea Comisiei Europene (CE) astfel încât multinaţionalele să nu-şi vândă mai scump produsele în Grecia, informează publicaţia Kathimerini.

Oficialii de la Atena susţin că există diferenţe de preţ, fără o justificare validă, care contravin caracteristicilor pieţei unice europene.

Grecia cere, în primul rând, să nu fie afectată circulaţia liberă a mărfurilor, deoarece în esenţă multinaţionalele interzic aşa numitele importuri paralele. În al doilea rând se doreşte combaterea fenomenului care vizează vânzarea aceluiaşi produs în diferite ambalaje cu diferite nume. În al treilea rând, se solicită combaterea achiziţionării de produse ieftine într-o regiune şi vânzarea lor la preţuri mai ridicate în altă regiune iar în al patrulea rând oficialii susţin că nu ar trebui să existe discriminări de preţ pe criterii geografice.

Dar, aşa cum indică analiştii de pe piaţă şi experţii în concurenţă, orice intervenţii la nivel legislativ sunt de competenţa noului Parlament European care va rezulta după alegerile din 9 iunie, precum şi a noii Comisii Europene care va fi stabilită ca rezultat al alegerile europene.

Joi, premierul Kyriakos Mitsotakis a anunţat la postul de televiziune Skai că va trimite o scrisoare preşedintelui CE, Ursula von der Leyen, în care va solicita intervenţia Bruxelles-ului deoarece giganţii din domeniul bunurilor de consum au preţuri diferite pentru exact aceleaşi produse.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vance: Ucrainienii stiu că vor pierde controlul asupra întregii Republici Populare Donețk

    Autoritățile ucrainene înțeleg că vor pierde controlul asupra întregii...

    Nicușor desființat de unul din susținătorii săi: CATASTROFĂ

    Sorin Ioniță, președintele Expert Forum, un susținător al lui...

    „Frații” lui Bolo dau atacul la B in presa trumpistă

    Acum cîteva zile presa a relatat că magnații suedezo-români Ioan și...

    Nicușor calcă statul de drept in picioare. REACȚIE DE LA VÂRFUL CSM

    Judecătorul Alin Ene, membru în Consiliul Superior al Magistraturii,...

    Pe cine consideră Trump omul cheie in negocierile pentru Ucraina

    Președintele american Donald Trump se bazează pe ginerele său,...

    Articole relationate

    Categorii populare