spot_img
joi, 5 februarie, 2026
2.7 C
București

Uniunea piețelor de capital divizează UE

Dacă nu se ajunge la un consens privind crearea Uniunii Pieţelor de Capital (UPC), unele state membre UE vor merge înainte împreună, a afirmat luni comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, transmite Reuters.

„Eurogrupul este decis să meargă înainte (cu crearea Uniunii Pieţelor de Capital), ceea ce nu înseamnă că vor fi depăşite cu uşurinţă dificultăţile şi divergenţele politice”, a declarat Gentiloni, înaintea reuniunii de la Bruxelles a miniştrilor de Finanţe din zona euro.

Acesta a adăugat: „Dacă nu se ajunge la un consens, unele state membre UE vor merge înainte împreună”.

Deşi în general europenii economisesc mai mult decât americanii, pieţelor UE de capital le lipseşte profunzimea celor din SUA, deoarece operează în mare parte la nivel naţional.

În principiu, toţi liderii UE şi-au exprimat luna trecută sprijinul pentru principiul Uniunii Pieţelor de Capital, dar rămân divizări legate de anumite detalii, unele ţării fiind reticente să cedeze controlul reglementărilor financiare naţionale.

Analiştii avertizează că eliminarea barierelor naţionale în dosare precum supervizarea produselor de economisire şi a regimului insolvenţelor, care reprezintă un pilon esenţial pentru Uniunea Peţelor de Capital, a devenit şi mai urgentă, pe măsură ce UE se confruntă cu nevoi financiare din ce în ce mai mari, pentru a face faţă riscurilor geopolitice. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rubio: Acordul nuclear cu Rusia trebuie să includă și China

    Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat astăzi,...

    Macron și-a trimis consilierul cheie la Moscova

    Pe 3 februarie, Emmanuel Bonne, consilier diplomatic al președintelui...

    Rareș Bogdan: Cetățenii europeni așteaptă fapte

    Cetățenii europeni sunt prea inteligenți pentru a fi manipulați...

    SURPRIZĂ: Prim-ministrul Letoniei și președintele Estoniei au solicitat UE să înceapă negocieri cu Rusia

    Prim-ministrul Letoniei, Evika Silina, și președintele Estoniei, Alar Karis,...

    Articole relationate

    Categorii populare