spot_img
marți, 3 februarie, 2026
-1.5 C
București

Huawei mută in Ungaria

Liderii companiei maghiare 4iG şi ai companiei chineze Huawei au semnat un acord de cooperare vineri, la Budapesta.

În cadrul unei conferinţe de presă organizate cu ocazia semnării acordului, ministrul ungar al economiei naţionale, Márton Nagy, a declarat că 4iG este unul dintre liderii pe ţară în acest domeniu, pe lângă Ungaria compania de telecomunicaţii fiind prezentă şi în Balcanii de Vest, Germania, Polonia şi Bulgaria.

Huawei, în schimb, este prezentă în 170 de ţări din întreaga lume, iar anul trecut a avut o cifră de afaceri de 100 de miliarde de dolari şi un profit net de 12 miliarde de dolari. Compania chineză se numără printre liderii mondiali în domeniul cercetării şi dezvoltării, cheltuind peste 20% din cifra sa de afaceri pentru cercetare şi dezvoltare, a mai spus ministrul.

Acordul dintre cele două companii înseamnă că Ungaria doreşte să lucreze cu cei mai buni, a declarat Márton Nagy.

Potrivit politicianului maghiar, acordul de cooperare dintre 4iG şi Huawei va contribui la dezvoltarea continuă a Ungariei într-o industrie care completează deja într-o mare măsură structura economică a ţării, care este una centrată pe producţie. 

Gao Weijie, directorul general al Huawei Technologies responsabil pentru Ungaria şi Balcanii de Vest, a declarat că mediul de piaţă echitabil, transparent, obiectiv şi prietenos al Ungariei încurajează Huawei să îşi crească în mod continuu investiţiile.

Péter Fekete, directorul grupului de companii 4iG, a declarat că după achiziţionarea Vodafone Ungaria, relaţia dintre Huawei şi 4iG a devenit mai strânsă, iar acum, în cooperare se deschide un nou capitol.

Companiile speră că acest lucru nu numai că întăreşte parteneriatul strategic dintre ele, ci speră să contribuie semnificativ şi la dezvoltarea digitală a Ungariei, respectiv la consolidarea relaţiilor economice dintre cele două ţări.

Potrivit comunicatului comun emis de 4iG şi Huawei, scopul acordului este ca pe lângă serviciul cloud existent, al grupului 4iG, să fie creată o nouă platformă comună de servicii cloud pentru companiile autohtone, respectiv pentru marile companii chineze şi din Orientul Îndepărtat stabilite în regiune. Companiile investighează, de asemenea, posibilitatea de a crea în viitor centre comune de inovare pentru cercetarea, dezvoltarea şi aplicarea inteligenţei artificiale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Caraș Severin, un habarnist deputat AUR și drumul morții

    În urma declarațiilor deputatului AUR Samuel Miclău, președintele Consiliului...

    După protestele din maghiarime, Kelemen Hunor cere Guvernului să reducă taxele locale

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat marţi că va...

    Ucrainienii ne-au distrus turismul din Deltă

    Operatorii din Delta Dunării reclamă faptul că numărul turiștilor...

    Deutsche Welle: Greșelile care îl înfundă pe Bolo

    Ilie Bolojan e primul șef de guvern liberal care...

    Creșterea TVA se dovedește un eșec de proporții

    Guvernul a câştigat 11 mili­arde de lei (2 mld....

    Șeful Poliției ucrainiene: Majoritatea ucrainienilor nu vor să se înroleze in Armată

    Majoritatea ucrainenilor care urmează să îndeplinească serviciul militar nu...

    Ungaria acuză manifestările „antimaghiare” din România: Evacuarea unui abate și FK Csíkszereda

    Manifestările antimaghiare sunt în continuare prezente în România atât...

    Ambasadorul britanic in Dâmbovița: Investiție într-un proiect energetic

    Ambasadorul Marii Britanii la București, Giles Portman, a declarat,...

    Articole relationate

    Categorii populare