Vicepremier italian: Macron trebuie să se trateze

Vicepremierul italian Matteo Salvini a declarat miercuri că preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos” care ar trebui „să se trateze”, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe în Ucraina pentru a susţine armata acesteia în războiul cu Rusia, relatează AFP.

Un obişnuit al declaraţiilor ce fac notă discordantă faţă de politica pro-Kiev a şefei guvernului italian Georgia Meloni, liderul partidului de extremă dreapta Liga a reacţionat astfel în faţa presei după declaraţiile lui Macron şi ale fostului premier italian Mario Monti, care a afirmat şi el că, la un moment dat, ar putea fi „necesară” trimiterea unor trupe străine în Ucraina.

„Ei ar trebui să se trateze”, a spus Salvini despre Macron şi Monti. „Cei care au această părere (că ar trebui trimise trupe în Ucraina – n.red.) şi o spun ca şi când ar fi ceva normal, este valabil deopotrivă pentru Macron şi Monti, sunt periculoşi”, crede vice-premierul italian.

„Dacă ei vor atât de mult să se bată, atunci să plece în Ucraina, mâine, sunt aşteptaţi acolo”, a completat Matteo Salvini, care l-a acuzat şi în martie pe Emmanuel Macron că „reprezintă un pericol pentru ţara noastră şi pentru continentul nostru”.

Reacţia lui Salvini de atunci venise după ce, la finalul unei conferinţe internaţionale de susţinere a Ucrainei desfăşurată la sfârşitul lunii februarie la Paris, Macron a sugerat prima dată posibilitatea ca unele state aliate ale Kievului să trimită trupe în Ucraina, întrucât, a motivat el, „trebuie făcut tot posibilul pentru ca Rusia să nu câştige acest război”. Într-un interviu acordat săptămâna trecută publicaţiei The Economist, preşedintele francez a reafirmat că nu exclude posibilitatea trimiterii unor trupe străine în sprijinul Ucrainei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Pfizer lovește România

    Conturile Romatsa au fost blocate azi în urma procedurii...

    Un nou drum se modernizează in Mehedinți

    Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 671E, pe...

    Poliția din Drobeta Turnu Severin are sediu modern

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    CJ Mehedinți se digitalizează

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat contractul...

    Copiii mehedințeni, locul 1 la Festivalul Internațional al Șahului în Școală

    Performanță remarcabilă pentru șahul mehedințean. La finalul lunii iunie,...

    Verișoara o dinamitează pe Maia

    „Ziarul de Gardă” (ZdG) a publicat luna trecută o...

    Lovitură pentru Bolo de la Tribunal

    Tribunalul București a dat, azi, prima lovitură judiciară serioasă...

    Articole relationate

    Categorii populare