George Simion, mesaj către Ursula von der Leyen: „Trebuie oprită!”


Președintele AUR, George Simion, a reluat, la finalul Conferinței Internaționale „Make Europe Great Again”, apelul către partidele conservatoare și suveraniste din Uniunea Europeană de a semna un document oficial prin care acestea se obligă să nu o voteze pe Ursula von der Leyen drept următorul Președinte al Comisiei Europene.
„Am fost foarte serios în legătură cu această propunere și aș vrea ca toți reprezentanții oficiali ai partidelor europene care ne-au onorat cu prezența să se întoarcă înapoi acasă cu un mesaj: vrem semnăturile”, a declarat George Simion la capătul a două zile de discuții între conservatorii și suveraniștii din 30 de țări ale lumii.
George Simion și-a continuat atacurile la adresa Președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în fața celor peste 600 de lideri politici și de opinie din întreaga lume. „Această femeie a făcut atât de mult rău Uniunii Europene, cetățenilor europeni. Cu vaccinurile. Pandemia. Certificatul verde, Green New Deal (Pactul European pentru Mediul Înconjurător). Nu ar trebui să fie lăsată să ne dirijeze destinul. Oamenii o vor demisă. Noi o vrem demisă. Cu toții vrem să o oprim!”
Evenimentul „Mega Europe Great Again” a fost organizat de Institutul Conservator „Mihai Eminescu”, condus de liderul senatorilor AUR Claudiu Târziu. Acesta a adunat la Palatul Parlamentului membri ai mai multor partide conservatoare din Europa și America, precum Rob Roos, poltician olandez și membru al Parlamentului European, sau Eduardo Verástegui, lider politic din Mexic.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare