Asociația Marilor Rețele Comerciale din România susține și se alătură campaniei de informare publică „Fii curat la volan!”

Asociația Marilor Rețele Comerciale din România – AMRCR – susține și se alătură campaniei de informare publică „Fii curat la volan!”, bazată pe textul Legii 213/2023 – numită informal Legea Anastasia –  publicată în Monitorul Oficial la 7 iulie 2023.

Campania urmărește să atragă atenția celor care aleg să conducă sub influența alcoolului, drogurilor sau fără permis de conducere auto și au produs accidente rutiere soldate cu decesul victimei că, începând cu iulie 2023 pedeapsa prevăzută pentru astfel de situații este condamnarea la închisoare cu executare.

Implicarea AMRCR va consta în distribuirea unor mesaje informative –  afișe/ spoturi difuzate în sistemele audio-video ale magazinelor / mici accesorii pentru cumpărături, care se vor regăsi în diferite perioade în magazinele aflate în perimetre geografice corespunzătoare unor zone intens circulate în anumite momente ale anului.

Primele locații vizate pentru distribuirea acestor mesaje, agreată cu inițiatorii și ceilalți colaboratori care susțin campania, vor fi in Capitala si pe Litoral, în perioada cuprinsă între Florii și încheierea Sărbătorilor Pascale.

Conform ultimelor date comunicate de Eurostat, România rămâne pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește decesele survenite în urma accidentelor rutiere, cu 86 de decedați la un milion de locuitori în 2022, aproape dublu față de media la nivelul blocului.

Asociația Marilor Rețele Comerciale din România este alături de Guvernul României reprezentat prin Cancelaria Prim – ministrului și Ministerul de Interne în promovarea acestei campanii care își propune să descurajeze comportamentele periculoase în rândul șoferilor care pot produce tragedii cu un impact major în rândul familiilor și efecte majore emoționale în rândul societății.

„Ne-am implicat în susținerea acestei inițiative pentru că o considerăm utilă, cu impact pozitiv pentru întreaga societate și, în consecință, sperăm că multe alte entități se vor alătura campaniei”, a declarat George Bădescu, Director Executiv AMRCR.

AMRCR (Asociația Marilor Rețele Comerciale din România) grupează următoarele companii de retail alimentar și nealimentar din România: Altex, Artima, Auchan, Brico Depot, Carrefour, Columbus, DM Drogerie Markt, Decathlon, Dedeman, Flanco, Hornbach, IKEA, Kaufland, Lidl, Leroy Merlin, Mega Image, Metro Cash & Carry, Mobexpert, Penny, Pepco, Profi, Selgros și este membră a Confederației Patronale ”Concordia” și a organizației ”EuroCommerce“.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare