Grindeanu: În momentul acesta, Gabriela Firea strânge bazinul care pare a fi suficient şi anume al votanţilor PSD

Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat, marţi, legat de decizia coaliţiei de a merge cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, că, în toate analizele făcute, în acest mod se „maximizează cel mai mult scorul pe Bucureşti”, menţionând că, în momentul acesta, Gabriela Firea „strânge bazinul care pare a fi suficient şi anume al votanţilor PSD”.

„Este decizia coaliţiei. Eu, aşa cum bine ştiţi, am participat mai scurt la şedinţa coaliţiei. (…) În toate analizele făcute de noi, în modul acesta maximizăm cel mai mult scorul pe Bucureşti”, a afirmat Grindeanu, la Parlament, întrebat în legătură cu raţiunea pentru care se merge cu candidaţi separaţi.

Chestionat despre faptul că iniţial au fost respinse candidaturile lui Gabriel Firea şi Sebastian Burduja pe motiv că, potrivit sondajelor, nu reuşesc să coalizeze electoratele de pe ambele părţi, Grindeanu a explicat că: „Era vorba atunci dacă este unul din cei doi. Gabi Firea era dificil să ia voturi dinspre partea liberală, după cum Burduja era greu să ia voturi social-democrate”.

„Doamna Firea, în momentul acesta, strânge bazinul care pare a fi suficient şi anume al votanţilor PSD. (…) În acest moment, cu intrarea Gabrielei Firea în bătălia electorală, voturile pesediste din Bucureşti, social-democrate vor merge către Gabriela Firea. Punct”, a adăugat Grindeanu, întrebat dacă acum, când PSD şi PNL vor candida separat, Gabriela Firea poate să strângă voturile necesare şi nu se fragmentează cu cele ale lui Cristian Popescu Piedone.

Coaliţia a decis luni seara să propună candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea – PSD şi Sebastian Burduja – PNL. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ministru rus, vizită surpriză la Washington

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, s-a întâlnit cu ministrul...

    Vučić: În 6 luni vom construi una dintre cele mai mari fabrici de drone din Europa

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat astăzi că speră...

    Serbia condamnă concertul unei vedete croate pe care o acuză de neonazism: OROARE

    Ministerul sârb al Culturii a condamnat ferm cea mai...

    Ministrul american de finanțe: Lumea este inundată de datorii

    Ministrul american de finanțe, Scott Bessant, a declarat astăzi,...

    Comisarul european pentru extindere supărată că sârbii îl glorifică pe Ratko Mladic

    Glorificarea criminalilor de război ''este contrară valorilor fundamentale europene...

    Articole relationate

    Categorii populare