„Nici Poliția Gândirii a lui Orwell n-a mers atât de departe ca Trudeau”

Editorialul cotidianului american The Wall Street Journal e dedicat tentativelor de interzicere a conferinței național-conservatoare de la Bruxelles de săptămâna trecută.

„Mișcarea național-conservatoare e o grupare pestriță care include mulți gânditori de valoare și nu puțini țicniți. Dar nimic din ce susțin ei nu justifică decizia autorităților belgiene de a trimite poliția să închidă conferința. E încă un exemplu că cenzorii de azi sunt mai degrabă la stânga decât la dreapta.” Iar „o societate care protejează discursul politic controversat nu este liberă”, conchide tranșant The Journal.

Săptămânalul cel mai longeviv din lume, britanicul The Spectator, adună sub titlul „Nici Poliția Gândirii a lui Orwell n-a mers atât de departe ca [premierul canadian] Trudeau” mai multe exemple de reprimare a liberei exprimări în Occident. După legea privind „delictele din ură” care i-a adus premierului scoțian o cădere în sondaje de 15%, și Irlanda se pregătește să adopte o măsură similară, în vreme ce guvernul polonez vrea să facă infracțiune din „defăimarea” unei persoane LGBT, iar Canada intenționează să reglementeze discursul online. Legea canadiană e „de departe cea mai gravă”.

”Atât de distopică încât nici măcar George Orwell și Philip K. Dick n-au putut s-o anticipeze.” În fine, ziarul progresist britanic The Guardian se alătură și el, mai degrabă surprinzător, acestor semnale de alarmă. El condamnă nu numai cenzura contra conservatorilor la Bruxelles, ci și cenzura statului german contra unei conferințe despre palestinieni, precum și interzicerea oricărei activități politice în Germania a politicianului elen de stânga Yanis Varoufakis. „Trebuie să ne opunem tentativelor de a se cenzura discursul politic și criticile sub pretextul «protejării publicului».” Și, mai amintește Guardian, „cei care luptă pentru schimbare socială sunt întotdeauna cei mai afectați de impunerea cenzurii”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Senatorii republicani supărați pe Trump pentru numirea noului sef al serviciilor de informații

    Senatorii republicani și-au exprimat îngrijorarea cu privire la numirea...

    Un originar din Belarus numit șeful Mossad

    Roman Gofman, născut în Belarus, a fost numit noul...

    Companiile rusești pot furniza peste 15.000 de drone pe zi

    Companiile autohtone pot furniza peste 15.000 de drone FPV...

    Fost președinte ucrainean, liderul opoziției: Trebuie să încheiem războiul acum

    „Ucraina trebuie să depună un efort uriaș pentru a...

    Trump o întoarce ca la Ploiești cu finanțarea vaccinurilor

    Statele Unite vor negocia cu Alianța pentru Vaccinuri Gavi...

    Iranul a atacat baze americane din Kuweit și Bahrain după atacuri americane in Iran

    Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran a atacat...

    Articole relationate

    Categorii populare