Polonia dă despăgubiri de juma de miliard de euro fermierilor

Guvernul polonez va plăti fermierilor subvenţii în valoare de 2,1 miliarde de zloţi (516,49 milioane de dolari), pentru a-i despăgubi pentru preţurile scăzute la cereale, potrivit unui proiect de act normativ publicat vineri pe pagina de Internet a Executivului de la Varşovia, transmite Reuters.

Fermierii din Polonia şi alte ţări membre ale Uniunii Europene au protestat în ultimele luni din cauza preţurilor mici la produsele agricole, care în opinia lor sunt cauzate de importurile mari din Ucraina precum şi de constrângerile care le sunt impuse lor de normele de mediu ale Uniunii Europene.

„Ajutorul este destinat să îi despăgubească pe fermieri pentru pierderile suferite ca urmare a situaţiei de de piaţă, provocată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, şi să crească cifra de afaceri din vânzările de cereale, accelerând astfel golirea silozurilor înainte de următoarea recoltă”, se precizează în textul actului normativ.

Subvenţiile vor fi finanţate de la Fondul polonez de ajutor, al cărui obiectiv principal este sprijinirea refugiaţilor ucraineni. Conform reglementărilor în vigoare, Fondul polonez de ajutor va primi la rândul său banii de la economiile realizate în alte părţi ale sectorului public şi posibil de pe urma obligaţiunilor emise de Banca de dezvoltare (BGK) deţinută de statul polonez. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaş

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare