ÎNCEP LUCRĂRILE LA PRIMUL PASAJ RUTIER SUPRATERAN DIN MARAMUREȘ, ÎN ZONA ITALSOFA DIN BAIA MARE

Județul Maramureș are în prezent cel mai alert ritm de dezvoltare, din 1990 încoace. Un nou șantier va fi deschis luna aceasta în județ pentru modernizarea infrastructurii rutiere, pentru construirea Pasajului suprateran Italsofa (Baia Mare – Groși). 

În aceste zile se realizează lucrări de foraje care colectează date geologice și geotehnice, esențiale în execuția pasajului. Forajele vor fi finalizate săptămâna viitoare, iar ulterior se va organiza șantierul și vor începe lucrările de construcție.

Președintele administrației județene, Ionel Bogdan, a efectuat ieri dimineață o vizită în zona Italsofa, pentru a verifica stadiul și ritmul în care se efectuează forajele. ”A fost un drum anevoios până am ajuns aici, trebuia de multă vreme acest pasaj, însă, toate procedurile au durat. Ne cerem scuze băimărenilor, maramureșenilor pentru deranjul care va fi cauzat odată cu începerea lucrărilor. Apelez la răbdarea lor și le promit că la final, tot acest disconfort va merita: traficul rutier din această zonă va fi fluidizat, iar cetățenii vor circula în condiții de siguranță pe un drum nou, realizat la standarde europene”, a transmis Ionel Bogdan, candidatul PNL la Primăria Baia Mare.

Valoarea proiectului este de 62 milioane de lei, iar finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR. Pasajul Italsofa va fi recepționat în martie 2025, având o lungime de 680 de metri și o lățime de 13,6 metri și două căi pietonale. 

Termenul de execuție este de 12 luni și vreau să îmi cer scuze maramureșenilor pentru inconvenientele create de șantier, dar cel mai important lucru e acela că se lucrează, iar peste un an traficul se va desfășura în condiții decente în această zonă. 

Punem Maramureșul pe primul loc!”, a afirmat Gabriel Ștețco, administratorul public al Județului și candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Maramureș, în cadrul vizitei în teren de ieri. 

Și pentru Pasajul de la Clubul Văcarilor lucrurile sunt avansate. A fost semnat contractul de finanțare, iar în termen de două săptămâni va fi desemnat câștigătorul licitației pentru proiectare și execuție. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Guvernul va distruge ce a mai rămas din industrie cu criza energetică după lovitura taxelor

    Reducerea voluntară a consumului de energie electrică ar putea...

    Ucrainienii rad și grădinițele in limba română din Cernăuți

    Comunitatea românească din municipiul Cernăuți își exprimă îngrijorarea cu...

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Articole relationate

    Categorii populare