Ciolacu, despre Autostrada Moldovei: Constructorii care se ocupă de proiectul „Centura Bârlad” au reuşit şi au ajuns de la 15% la un stadiu de 88%

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că se bucură că Autostrada Moldovei prinde contur şi „nu mai vorbim de poveşti, vorbim de lucruri palpabile”. Liderul PSD i-a felicitat pe constructorii care se ocupă de proiectul „Centura Bârlad” că au ajuns de la un grad de 15% al lucrărilor la un stadiu de 88%.

„Am venit cu domnul ministru să vedem şi lucrările la Autostrada Moldovei. Nu putem vedea tabloul închis decât facem şi centurile oraşelor importante din Moldova. Ce mă bucur mult este că, în sfârşit, vorbim de autostrada Moldovei. Am văzut împreună azi împreună cu domnul ministru deja pe anumite porţiuni suntem la stadiul doi, iar aici unde era o lucrare întârziat, îi felicit pe constructorii care sunt aici de faţă, au reuşit de la 15% şi au ajuns la un stadiu de 88%. Ministerul Transporturilor a reuşit să fazeze, cred că de când aţi preluat dumneavostră ministerul, domnule Grindeanu. Cu propunerea domnului primar e făcută pe urmă o descărcare către cel mai important agent economic şi unde primăria are şi teren şi veţi vedea imediat ce dezvoltare economică va fi”, a declarat Marcel Ciolacu, după ce a vizitat vineri, împreună cu ministrul Transporturilor, şantierul proiectului „Centura Bârlad”.

Şeful Executivului a mai precizat că „s-a făcut o mare nedreptate Moldovei pentru că este ultima, şi iar trebuie să o spun, a venit un bănăţean să ne facă nou Moldova, cu toate că Buzău nu e în Moldova, să ne facă nouă autostradă. Important e că lucrurile sunt şi există un progres evident”.

„Nu mai vorbim de poveşti, vorbim de lucruri palpabile”, a conchis Ciolacu.

Guvernul a adoptat, joi, proiectul de lege pentru aprobarea Contractului de finanţare – Autostrada A7 România – Cofinanţare aferentă Mecanismului de redresare şi rezilienţă B – dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 1 februarie 2024 şi la Luxemburg la 5 februarie 2024. Actul normativ aprobă contractul de finanţare în valoare de 600 milioane euro între România şi Banca Europeană de Investiţii, pentru construirea A7.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Xi in America: Ce va discuta cu Trump? Urmează alte 2 întâlniri până la finalul anului

    Președintele chinez Xi Jinping începe, pe 23 septembrie, prima...

    Americanii nu au încredere in politica externă a lui Trump

    Doar 29% dintre americani au o opinie pozitivă despre...

    Prietena lui Coldea de la șefia serviciilor secrete albaneze arestată

    Scandal de proporții în Albania, după ce Vlora Hyseni,...

    Economia României a scăzut sub nivelul Serbiei

    Economia României este sub nivelul celei din Serbia, arată...

    Fost premier polonez: Ucraina a vrut să ne atragă in război prin unirea celor 2 țări

    Fostul premier al Poloniei, Jarosław Kaczyński, a vorbit despre...

    Mehedințiul va avea Centru de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor-adulți și copii

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a convocat o...

    Scandalul exporturilor de ovine: Bruxelles-ul aruncă problema in România

    Comisia Europeană confirmă pentru RFI că planul de dublă...

    SRI, semnal de alarmă: Declin demografic structural

    ”România se confruntă cu un declin demografic structural, marcat...

    Articole relationate

    Categorii populare