Salvini: Macron este un pericol pentru ţara sa şi pentru Europa

Vicepremierul şi ministrul italian al transporturilor, Matteo Salvini, a asigurat duminică, la un eveniment al partidului său Liga desfăşurat la Roma, că nu are nimic cu preşedintele francez Emmanuel Macron, la o zi după ce l-a acuzat că este un „instigator la război”, relatează ANSA.

Salvini a subliniat însă că apreciază drept periculoasă ideea exprimată de Macron privind trimiterea de trupe occidentale în Ucraina.

„Nu am nimic împotriva lui Macron, dar o Europă care vorbeşte despre a trimite soldaţi la măcelul din afara graniţelor sale este una care merge împotriva principiilor Comunităţii europene, într-un moment în care ar trebui să ne preocupăm să ne apărăm împotriva teroriştilor islamici”, a declarat duminică Salvini.

Sâmbătă, în cadrul convenţiei de la Roma a grupului Identitate şi Democraţie (ID), din care face parte la nivel european formaţiunea sa Liga, Matteo Salvini a afirmat că, „prin cuvintele sale, Macron este un pericol pentru ţara sa şi pentru acest continent”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Partidul Comunist din China va utiliza mijloace digitale în lupta împotriva corupției

    Partidul Comunist din China va intensifica „construcția partidului” prin...

    Adrian Năstase cere guvernului să instituie taxa de solidaritate: Altfel vom avea „incendii” sociale ca in Europa

    În Europa se înmulțesc „incendiile” sociale. Franța, Italia, Spania, Portugalia,...

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a ajuns la 31 de euro

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a scăzut...

    Au început arestările oamenilor lui Vučić

    În urma înfrângerii coaliției fostului președinte Aleksandar Vučić în...

    Comisia Europeană îl susține pe Tusk in scandalul Curții Constituționale

    Comisia Europeană a anunțat astăzi, cu ocazia demiterii președintelui...

    Articole relationate

    Categorii populare