Ponta, nou atac la CSM: Zei

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a transmis CSM, care a sesizat Inspecţia Judiciară pentru declaraţiile sale la adresa justiţiei, că aşteaptă ca membrii Consiliului să înţeleagă că nu este normal să îl sancţioneze pentru încălcarea unei reguli aplicată doar „muritorilor”, nu şi „zeilor din CSM”, transmite Mediafax.

El s-a referit din nou la faptul că este sancţionat pentru declaraţii la adresa justiţiei în timp ce faţă de judecătorul Danileţ, pe care l-a caracterizat din nou ca făcând parte din „gaşca cu sistemul”, nu există reacţii atunci când comentează la TV cazuri aflate pe rolul instanţei.

„Numai Danileţ are voie să comenteze cazuri aflate pe rol. Nu, domnule, că am o mare problemă, ca orice cetăţean din această ţară: sunt câţiva deştepţi care au voie orice, gen Danileţ, că el e în gaşcă, acolo, cu sistemul, şi toţi ceilalţi suntem proşti, nu avem voie să comentăm. Cum adică ? Ori e o regulă pentru toată lumea, ori, dacă nu, nu o mai respectă nimeni. Eu am sprijinit întotdeauna CSM, dar cred că în acest moment e vorba de credibilitatea lor şi respectul pe care îl inspiră societăţii. Dacă unul din CSM încalcă regula, cum mă sancţionează ei pe mine, pe Băsescu sau pe oricine altcineva ? Domnule, regula e aceeaşi ? Eu aştept de la CSM – pe care îl respect şi îi cunosc pe toţi membrii CSM – să aplice regula pentru toţi, nu pot să o aplice numai pentru noi, muritorii de rând, şi pentru ei, zeii din CSM, să nu o aplice. E o probemă foarte serioasă şi am toată încrederea că CSM va înţelege că nu poţi să faci reguli pentru ceilalţi care nu ţi se aplică ţie”, a spus Ponta.

Ponta s-a pronunţat şi marţi pe această temă, afirmând că trebuie aplicată o regulă comună legat de posibilitatea exprimării opiniei privind deciziile instanţei, deoarece „sunt unii şmecheri” care pot critica hotărâri iar alţii sunt judecaţi de CSM, şi întrebând dacă numai Danileţ poate vorbi pentru CSM „unde-l trimite partidul”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandal in PNL Brăila: Vagabondule

    La PNL Brăila e un circ de nedescris și...

    Țările NATO se ceartă înainte de summitul din Turcia

    Țările NATO nu reușesc să ajungă la un acord...

    A 30 ediție a Gărâna Jazz Festival

    Artiști din 11 țări și 21 de proiecte muzicale...

    Picasso la Iași

    Lucrări semnate de Pablo Picasso pot fi admirate, în...

    Premierul moldovean a demisionat in plin scandal Verișoara

    Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a anunțat vineri, 3...

    Șefa Băncii Europene ar vrea Președinția Franței

    Christine Lagarde a afirmat joi că nu exclude posibilitatea...

    Articole relationate

    Categorii populare