Italienii care i-au tăiat un deget unui român la Roma au strigat: „Eşti un român nenorocit, pleacă!”

Cei trei italieni acuzaţi că i-au tăiat un deget unui imigrant român sunt apropiaţi ai mişcărilor de extremă-dreaptă şi au comis gestul xenofob pentru că vor plecarea românilor din Italia, afirmă surse citate de ziarul Il Messaggero, citate de Mediafax.

Incidentul rasist a avut loc marţi în centrul Romei. Trei italieni l-au oprit pe un român în vârstă de 33 de ani, în cartierul San Giovanni. Au început să îl înjure şi să îl lovească, strigând: „Eşti un român nenorocit, pleacă acasă!”.

Românul s-a făcut că ignoră agresiunea, a intrat într-un local şi s-a închis în toaletă. Cei trei italieni l-au scos şi i-au spus din nou: „Trebuie să pleci, eşti un nenorocit de imigrant, nu te vrem în Italia”.

Sub privirile îngrozite ale trecătorilor care erau în acel moment în Piaţa Tuscolo, cei trei tineri italieni au scos un cuţit şi i-au retezat românului degetul unei mâini.

„Părea a fi o scenă dintr-un film de groază. Victima avea mâna plină de sânge”, a declarat un martor.

După incident, românul a fost dus de urgenţă la spital, unde a fost pansat la mână.

Cei trei italieni, locuitori ai Romei, au fost arestaţi. Unul are 25 de ani, iar ceilalţi doi 21 de ani. Sunt acuzaţi de tentativă de crimă, vătămare corporală în formă agravată şi ultraj. Toţi trei consumaseră cocaină şi canabis. Unul dintre ei a mărturisit agresiunea cu caracter xenofob, precizând că i-a tăiat degetul românului ca avertisment.

Presa italiană a relatat în general despre incident, dar a evitat să îi confere un caracter rasist. Singura publicaţie care a relatat despre legăturile celor trei cu mişcări de extremă-dreapta este Il Messaggero.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić cu Orban: Ne vom întoarce

    Aleksandar Vučić, l-a primit astăzi pe fostul prim-ministru al...

    Ucraina vrea bani de la UE să cumpere 500 rachete pentru PATRIOT

    Ucraina contează pe sprijinul financiar al partenerilor europeni pentru...

    Ministrul Energiei anunță o scumpire a energiei electrice de maxim 22%

    Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, estimează o majorare a facturilor...

    Tusk în fața unei moțiuni de cenzură după scandalul de la Curtea Constituțională

    Deputatul polonez și liderul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni,...

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Articole relationate

    Categorii populare