Sorin Lavric: O miasmă de ospiciu sadea plutește în lume

Epoca al cărei aer îl respirăm a nimerit sub o providență scrântită. O miasmă de ospiciu sadea plutește în lume, iar culmea e că ospiciul e găzduit de Universitatea Sussex Hospitals NHS Trust (USHT) din Marea Britanie. De ce? Întrucât experții din această respectabilă instituție au declarat, cu morgă infailibilă, că o persoană născută bărbat poate să alăpteze dacă ia hormon progestativ, al cărui efect mirabil e că-l binecuvântează pe fericitul mascul cu glande producătoare de lapte. Aveți îndoieli? Luați, bravi bărbați, Domperidon, un medicament stimulând secreția de prolactină, și gata: v-ați pricopsit cu o splendoare de sâni mustind de lapte, afirmă senatorul AUR Sorin Lavric.

Intruchiparea minunii medicale: laptele patern. Vor urma: spermatozoizi de fecioară nubilă, testicule secretând estrogeni și muguri de ovar încolțind din prostată. Știu, tonul e vădit ironic, dar nici un hohot de râs, oricât de năpraznic, nu ar putea fi pe măsura aerului serios cu care acești medici șarlatani urzesc inepții crase.
După ce-am dat peste baliverna trăznită că scapeții transgenderi pot naște, credeam că repertoriul medical de idioțenii nonbinare a fost definitiv epuizat. Dar de unde, fantezia morbidă cu care acești escroci născocesc elucubrații de gen e prodigioasă. Parcă s-a declanșat o olimpiadă pseudo-medicală, sub blestemul căreia sute de halate albe, călcându-și în picioare jurământul hipocratic, terfelesc ideea de știință terapeutică. Și totul sub vraja banilor încasați cu nemiluita, și nu oricum, ci sub adăpostul unor contracte care, în cazul în care victimelor desfigurate le trece prin cap să ceară despăgubiri, îi scutește de urmări penale. De o parte o diabolică lipsă de scrupule, de cealaltă o ignoranță sinucigașă. Cuplul medic-pacient s-a preschimbat în perechea călău-victimă.
Iată unde poate duce, atunci când e însoțită de intenții malefice, știința medicală: vaccinuri ucigașe, hormoni deformatori, operații mutilante. E drept, oricât de vinovați ar fi, medicii sunt simpli executanți, căci autorii morali se află în sfera politicii, sau mai degrabă în spatele ei. Neîndoielnic, trăim sub o pronie scrântită, mai spune Lavric.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rareș Bogdan: 10 motive să iubești la nebunie America

    10 motive să iubești la nebunie SUA. La mulți...

    Putin îi transmite lui Trump de 4 iulie că Rusia a contribuit la independența SUA

    Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat pe omologul său...

    Mișcarea Chinei în Germania

    Mii de companii de nișă de dimensiuni medii, coloana...

    Rușii au cucerit ultima fortăreață ucraineană din Donbas

    Konstantinovka din RPD a format principala linie de apărare...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Suntem debaraua fraților Tate

    de Adriana Stoicescu, judecător Demența, fals numită Stat, are, de...

    The Big Short la București

    Cred că peste 10 ani România va fi în...

    Scandal cu bugetul UE: Germania vrea o reducere de 40%. ROMÂNIA AFECTATĂ MAJOR

    Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat...

    Articole relationate

    Categorii populare