Cum sprijină Ungaria natalitatea: Rata anuală a dobânzii la obligaţiunile Baby Bonds se majorată la cifra record de 20,6% începând cu luna februarie

Rata anuală a dobânzii la obligaţiunile Baby Bonds se majorată la cifra record de 20,6% începând cu luna februarie – a anunţat marţi ministrul de finanţe ungar într-un video postat pe pagina sa de socializare.

Mihály Varga a declarat: familiile economisesc deja pentru 350 000 de copii în forma obligaţiunilor Baby Bonds, valoarea totală a acestora ridicându-se la 310 miliarde de forinţi (800 de milioane de euro).

El a adăugat că Baby Bonds este avantajos pentru că oferă un randament ridicat, cu rate ale dobânzii egale cu inflaţia din anul precedent plus 3%, iar statul oferă o subvenţie suplimentară de 10%, până la 12 000 de forinţi (31 euro) pe an. Obligaţiunile nu implică comision de administrare, sunt scutite de taxe, contribuţii şi impozite – a precizat ministrul, adăugând că Baby Bonds este accesibil şi online, cu doar câteva clicuri.

El a mai spus: copiii au dreptul şi la un sprijin de pornire în viaţă în valoare de 42 000 de forinţi (108,34 de euro).

„Titlurile de stat ungare oferă acum oportunităţi de economisire pentru toate etapele vieţii: de la Baby Bonds la titlurile de stat pentru populaţie şi până la prima pentru pensie facultativă, acestea oferă o investiţie sigură şi cu randament ridicat” – a declarat Mihály Varga. 

Într-o postare alăturată înregistrării video scrie: randamentul excepţional de ridicat al Baby Bonds a atras în ultima vreme şi atenţia profitorilor, care au investit sume uriaşe în Baby Bonds într-o perioadă scurtă de timp.

Poziţia guvernului este clară: randamentul ridicat al Baby Bonds şi sprijinul de stat ataşat trebuie să fie folosite pentru a sprijini familiile care economisesc pentru copiii lor, nu pe cei care abuzează de oportunităţi, prin urmare guvernul închide această portiţă şi limitează suma care poate fi plătită anual în conturile Start la 1,2 milioane de forinţi (3095 de euro). Schimbarea va afecta 1% din titularii de conturi – se precizează în postare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bibi i-a cerut sâmbătă lui Trump să redeclanșeze războiul împotriva Iranului. Ce i-a spus liderul american

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a contactat sâmbătă pe președintele...

    Trump anunță ce va face dacă democrații vor câstiga alegerile intermediare

    Președintele american Donald Trump va bloca inițiativele democrate timp...

    Partidul Comunist din China va utiliza mijloace digitale în lupta împotriva corupției

    Partidul Comunist din China va intensifica „construcția partidului” prin...

    Adrian Năstase cere guvernului să instituie taxa de solidaritate: Altfel vom avea „incendii” sociale ca in Europa

    În Europa se înmulțesc „incendiile” sociale. Franța, Italia, Spania, Portugalia,...

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a ajuns la 31 de euro

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare