În fiecare an, în prima zi după Rusalii, sărbătorim Sfânta Treime. Această sărbătoare a fost aşezată imediat după Pogorârea Sfântului Duh, când se descoperă oamenilor şi a treia Persoană a Sfintei Treimi, pentru a arăta că mântuirea oamenilor de păcat este opera Sfintei Treimi, adică a Tatălui, prin hotărârea şi făgăduinţa Răscumpărării, a Fiului, prin Patimi şi Înviere, şi a Duhului Sfânt, prin venirea Sa la Cincizecime. Anul acesta sărbătoarea Sfintei Treimi este luni, 1 iunie.
Învăţătura despre Sfânta Treime nu a fost formulată de la începutul existenţei creştinismului. Dacă în Vechiul Testament găsim doar câteva simboluri ale Sfintei Treimi, în Noul Testament, cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi se descoperă chiar de la botezul Lui Hristos în râul Iordan. Apoi, Iisus a mărturisit adesea pe Tatăl şi a promis Apostolilor că va trimite pe Duhul Sfânt pentru a continua lucrarea Sa. De aceea, primele mărturisiri de credinţă creştine se concentrau asupra învăţăturii despre o Fiinţă divină care se ipostaziază în trei Persoane. Cu timpul, au apărut erezii legate de această învăţătură şi, de aceea, s-a simţit nevoia unei dogme, a unui Simbol de credinţă, care să formuleze succint credinţa în cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. Aceasta a fost formulată în cadrul primelor două Sinoade Ecumenice de la Niceea (325 d. Hr) şi Constantinopol (381 d.Hr), unde episcopii prezenţi au condamnat ereziile anitrinitare, precum arianismul şi macedonianismul, şi au folosit termeni greceşti, ca „fiinţă“, „ipostas“, „persoană“, „substanţă“, pentru a formula dogma Sfintei Treimi.