Cehii în stradă după măsurile de austeritate ale guvernului

Şcolile din Cehia au rămas luni închise, iar sindicatele au cerut greve şi manifestaţii împotriva măsurilor de austeritate aplicate de guvernul de la Praga, informează AFP conform Agerpres.

Republica Cehă, cu 10,5 milioane de locuitori, membră a Uniunii Europene, este afectată de o inflaţie record şi de scumpirea energiei, situaţie agravată de invazia rusă în Ucraina.

Săptămâna trecută, preşedintele Petr Pavel a promulgat majorări de impozite, reduceri ale alocaţiilor şi subvenţiilor, tăieri de salarii pentru angajaţii din sectorul de stat.

„Vreau să fie ca înainte. Energie şi mâncare ieftină, şcoli deschise”, a declarat agenţiei Michaela Maresova, controloare de calitate la Sobeslav, în sudul ţării.

Sute de studenţi au participat la o manifestaţie la Praga. „Ştim care e starea bugetului statului (…) dar credem că guvernul nu-şi poate permite să facă economii la educaţie”, a afirmat studenta Katerina Petkovova, citată de asemenea de AFP.

Prim-ministrul Petr Fiala a apreciat însă că măsurile de austeritate sunt necesare. „Nu ne putem permite să dăm înapoi. Astfel am pune în pericol viitorul ţării (…) ceea ce nu ne putem permite”, a susţinut el în faţa presei.

Criticii reproşează guvernului comunicarea slabă şi ajutoarele umanitare şi militare prea mari pentru Ucraina, în timp ce nivelul de trai al cehilor scade.

Cehia este puternic dependentă de producţia de automobile şi de exporturile către zona euro, iar economia naţională a înregistrat în trimestrul al treilea o scădere anuală de 0,6%, respectiv de 0,3% faţă de trimestrul anterior. Săptămâna trecută, Fondul Monetar internaţional a revizuit în sens negativ previziunile pentru ţară şi estimează în prezent o recesiune de 0,4% anul acesta şi o creştere de 1,2% anul viitor. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare