Un senator francez a drogat o deputată pentru a face sex

Un senator francez a fost arestat preventiv joi la Paris, în urma unor acuzaţii că ar fi drogat o deputată cu scopul comiterii unei agresiuni sexuale, cei doi politicieni, ambii din partide ale majorităţii prezidenţiale a lui Emmanuel Macron, confruntându-se vineri în cadrul audierii judiciare, relatează France Presse.

Parchetul din Paris a confirmat informaţii apărute mai întâi în presă despre reţinerea senatorului Joël Guerriau, în vârstă de 66 de ani, pentru „administrarea către o persoană, împotriva voinţei sale, a unei substanţe de natură să-i altereze discernământul sau controlul propriilor sale acţiuni pentru a comite un viol sau o agresiune sexuală”. Faptele, pentru care deputata a depus plângere, s-ar fi petrecut în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul senatorului.

Membru al partidului de centru-dreapta Independenţii, Joël Guerriau, de profesie bancher, este parlamentar din anul 2011. El este în prezent secretar al Senatului francez şi vice-preşedinte al Comisiei pentru afaceri externe şi apărare. Reţinerea lui a fost efectuată în cadrul anchetei deschise în flagrant, procedură care nu necesită ridicarea imunităţii sale parlamentare pentru efectuarea anchetei.

Deputata care l-a denunţat, Sandrine Josso, în vârstă de 48 de ani, este membră a partidului centrist Modem. Conform versiunii sale, ea s-a simţit rău după ce a băut un pahar de şampanie la domiciliul parizian al senatorului. Avocata deputatei, care spune că clienta sa este acum în „stare de şoc”, afirmă că aceasta din urmă a observat cum senatorul, cu care nu avea nicio relaţie de natură intimă, „a luat dintr-un sertar din bucătărie un mic sac din plastic conţinând ceva alb” şi „ea şi-a dat atunci seama că o droghează”.

Analizele toxicologice au relevat între timp că deputata a consumat ecstasy. În plus, Parchetul a confirmat că, în urma percheziţiilor efectuate, anchetatorii au găsit ecstasy la domiciliul şi în biroul senatorului.

Cei doi politicieni s-au confruntat vineri timp de două ore în cadrul unei prime audieri desfăşurate la poliţia judiciară din Paris. Deputata l-a acuzat acolo pe senator de „trădare”, în timp ce bărbatul a susţinut că şi-a procurat „euforizantul” pentru consum propriu. Ancheta continuă, cu senatorul în arest preventiv. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare