Ciolacu: Legea pensiilor intră în linie dreaptă în Parlament, susţinută de întreaga coaliţie

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că toate aspectele legate de noua lege a pensiilor, inclusiv cel privind sursele de finanţare, au fost clarificate, iar proiectul intră „în linie dreaptă” în Parlament, în urma discuţiilor purtate, luni, în cadrul coaliţiei de guvernare.

„Toate aspectele legate de Legea pensiilor, inclusiv cele privitoare la sursele de finanţare, au fost clarificate în şedinţa Coaliţiei din această după-amiază. Prin urmare, Legea intră în linie dreaptă în Parlament, fiind susţinută de întreaga Coaliţie. Totodată, am decis ca, împreună cu domnul preşedinte Ciucă, să depunem cât mai repede un proiect pentru combaterea evaziunii fiscale şi creşterea încasărilor la buget. Îi asigur pe pensionari că ne vom ţine de cuvânt! Pensiile vor fi indexate, iar inechităţile eliminate prin recalculare!”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Acesta a afirmat că în următoarele zile vor avea loc discuţii cu miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii pentru a clarifica problemele ce ţin de salarizările din domeniile respective, în vederea elaborării proiectului de buget pentru anul viitor.

„Începem construcţia bugetului pentru anul viitor, urmând ca în următoarele zile să ne întâlnim cu miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii pentru a clarifica problemele ce ţin de salarizările aferente celor două domenii”, a afirmat Ciolacu.

Prim-ministrul a mai precizat că tot în această săptămână vor avea loc întâlniri cu ministrul Agriculturii şi cu cel al Mediului pentru a stabili ultimele detalii privitoare la reorganizarea celor două ministere. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare