Pentru un salariu brut lunar de 1.000 euro, românii rămân în mână cu 572 de euro după taxe faţă de 653 un bulgar şi de 746 de euro un olandez

Impozitarea muncii în România este printre cele mai împovărătoare raportat la costul total suportat de angajator, arată un studiu comparativ realizat de Romanian Business Leaders (RBL), cea mai cunoscută organizaţie antreprenorială locală, privind impozitarea veniturilor din salarii în 16 ţări europene, analizând cotele de impozit şi contribuţii sociale care se aplică salariilor, pentru două praguri de venituri: echivalentul a 1.000 euro brut şi, respectiv, a 3.000 euro brut pe lună.

Astfel, pentru un salariu brut lunar de 1.000 euro (5.000 lei), românii rămân în mână cu 572 de euro după plata impozitelor şi taxelor către bugetul de stat, faţă de 653 de euro în cazul unui angajat bulgar şi de 746 de euro în cazul unui olandez, scrie ZF.

Principalul motiv pentru această situaţie este faptul că, deşi are o cotă unică de impozitare a veniturilor din salarii, România se află printre cele 6 ţări dintre cele 16 analizate, respectiv Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania şi Ungaria, în care contribuţiile sociale se aplică neplafonat asupra veniturilor din salarii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Articole relationate

    Categorii populare