spot_img
1.6 C
București
marți, noiembrie 26, 2024
AcasăAnalizeÎntâlnire la Chișinău între europarlamentarul Cristian Terheș și ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei...

Întâlnire la Chișinău între europarlamentarul Cristian Terheș și ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor

-

Prezent în Republica Moldova pentru a-și începe mandatul de observator internațional la alegerile locale, europarlamentarul Cristian Terheș s-a întâlnit la Chișinău pe data de 02.11.2023 cu ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, pentru a discuta despre situația Mitropoliei, precum și despre repararea nedreptăților făcute împotriva acesteia în perioada de ocupație sovietică.

- Reclama -
https://www.facebook.com/CristianVTerhes/posts/pfbid06owq9i4YQCVEz8j5gMREUszdavospvddf6g1aR58t2ad7i5g9i9tWt1KPVMa6SLHl

Întâlnirea anterioară dintre cei doi a avut loc pe data de 23.10.2022, când europarlamentarul Terheș s-a aflat la o conferință la Chișinău, ocazie cu care a solicitat o întâlnire cu ÎPS Petru pentru a i se aduce la cunoștință situația curentă a Mitropoliei Basarabiei și problemele cu care se confruntă mai ales ca urmare a nereparării nedreptăților din perioada de ocupație sovietică.

- Advertisement -

După această întâlnire tema nedreptăților suferite de Mitropolia Basarabiei a fost elevată de europarlamentarul Terheș în diverse foruri europene, culminând cel mai recent cu rezoluția grupului ECR în care s-a solicitat ca Parlamentul European să „ia act de faptul că Mitropolia Ortodoxă a Basarabiei, abolită de autoritățile sovietice în semn de răzbunare, a fost recunoscută oficial în 2002, în urma unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului; recunoaște Mitropolia Ortodoxă a Basarabiei ca victimă a opresiunii sovietice”.

https://www.facebook.com/CristianVTerhes/posts/pfbid0cufmr7rrYqvRFfmitd28Qh4qtDUxZiG2j6yyBqnjsf1vPLi3uyPjBtp3zGWSKzVul

Europarlamentarul Terheș s-a interesat pe durata acestei noi întâlniri și despre situația preoților care trec de la Mitropolia Moldovei la Mitropolia Basarabiei, după ce au existat relatări credibile că aceștia primesc amenințări în urma acestei treceri.

- Advertisement -

De asemenea, europarlamentarul a cerut să cunoască și relația curentă care există între Mitropolia Basarabiei și conducerea Republicii Moldova.

Discutând despre integrarea Republicii Moldova în UE, mitropolitul Petru a afirmat că Mitropolia Basarabiei susține ferm traseul și procesul de integrare europeană a acesteia, precum și toate măsurile care să aducă prosperitate pentru toți cetățenii din Republica Moldova.

„L-am felicitat pe ÎPS Petru pentru toată activitatea Mitropoliei Basarabiei pusă în slujba binelui comun, a tuturor cetățenilor Republicii Moldova și în promovarea Evangheliei păcii. Așa cum l-am asigurat și în cadrul întâlnirii noastre din 2022, problemele Mitropoliei Basarabiei și celelalte preocupări ridicate în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut vor fi aduse în discuție cu forurile competente în vederea găsirii soluțiilor practice pentru rezolvarea lor”, a declarat europarlamentarul Cristian Terheș.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img