Ministrul de interne: În acest moment, în Constanţa operează nu mai puţin de opt şefi de Poliţie, inclusiv şeful IPJ

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anunţat că, în prezent, în Constanţa operează opt şefi de Poliţie, inclusiv şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean, şi a menţionat că, în urma reorganizării, vor fi trei şefi mari de poliţie.

Cătălin Predoiu a prezentat, miercuri, proiectul-pilot de reorganizare a IPJ Constanţa. 

“În ceea ce priveşte organizarea propriu-zisă, la acest moment, în judeţul Constanţa operează mai multe structuri poliţieneşti, în afara Inspectoratului de Poliţie Judeţeană, cele mai importante fiind BCCO, BOS – Biroul de Operaţiuni Speciale, Regionala de Poliţie Transporturi, Poliţia Porturi Maritime, ANA, precum şi altele, care sunt în coordonarea directă a Bucureştiului. În acest moment, în Constanţa operează nu mai puţin de 8 şefi de poliţie, inclusiv şeful IPJ, subordonaţi toţi ministerului, prin IGPR, conducând structuri dintre care unele au atribuţiuni care se suprapun. Această arhitectură instituţională va fi simplificată. În urma reorganizării, în Constanţa vor opera trei şefi mari de poliţie: şeful IPJ, şeful BCCO – Biroul de Combatere a Crimei Organizate Constanţa şi şeful Biroul Operaţiuni Speciale Constanţa”, a afirmat Predoiu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Atacul la frigiderele supermarketurilor lovește și România

    În noaptea de 2 noiembrie, frigiderele din peste 100...

    Vučić anunță că noua Putere de la Belgrad vrea să închidă un post de televiziune care îl susține

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Zelenski o acuză de „înaltă trădare” pe fosta sa purtătoare de cuvânt

    Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și Procuratura Generală...

    Lovitura de la Binance de 6,34 miliarde dolari: Cum au lovit hackerii

    Platforma de schimb de criptomonede Binance a publicat un...

    „Țara Severinului – Oameni. Fapte. Locuri”

    Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, și administratorul public...

    Omanul, unul din câștigătorii războiului din Iran

    Omanul se remarcă ca unul dintre câștigătorii economici ai...

    Trump: Nu vom mai da bani Israelului, le dădeam 4 miliarde de dolari pe an

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare