Europarlamentarul Vlad Nistor: Prin continuarea și sporirea susținerii financiare dar și militare pentru Kiev, Uniunea Europeană nu asistă Ucraina doar în apărarea sa legitimă în fața agresiunii Moscovei, dar contribuie la transformarea acestei țări într-un stat viabil, într-un partener pentru UE și dechide calea aderării sale la NATO

Grupul Partidului Popular European îndeamnă statele membre UE să convină asupra unei revizuiri a bugetului pe termen lung al blocului comunitar – o condiție prealabilă pentru asigurarea unui nou pachet de sprijin financiar de mai multe miliarde de euro pentru Ucraina. În cadrul plenarei Octombrie II de la Strasbourg, Parlamentul European a adoptat poziția sa cu privire la „facilitatea pentru Ucraina” în valoare totală de 50 de miliarde de euro prin granturi și împrumuturi.

„Avem nevoie de un acord concret astfel încât sprijinul ferm al UE pentru Ucraina să continue fără probleme. Îndemnăm statele membre să asigure încheierea cu succes a revizuirii bugetului pe termen lung al UE, a cadrului financiar multianual, până la sfârșitul acestui an.”, a declarat europarlamentarul Petri Sarvamaa, care a condus negocierile în numele Grupului PPE în Comisia pentru bugete.

Este nevoie, în acest punct, de un nou impuls financiar pentru Ucraina, o țară devastată de războiul brutal de agresiune al Rusiei, pentru a combina procesele de reconstrucție și aderare la UE ale Ucrainei, potrivit negociatorului principal al Parlamentului în Comisia pentru Afaceri Externe, europarlamentarul PPE Michael Gahler. 

Europarlamentarul român Vlad Nistor (EPP) a adăugat că, prin continuarea și sporirea susținerii financiare dar și militare pentru Kyiv, Uniunea Europeană nu asistă Ucraina doar în apărarea sa legitimă în fața agresiunii Moscovei, dar contribuie la transformarea acestei țări într-un stat viabil, într-un partener pentru UE și dechide calea aderării sale la NATO.

Parlamentul își va îndeplini responsabilitatea bugetară examinând cu atenție distribuirea fondurilor UE către Ucraina, după cum a adăugat europarlamentarul Sarvamaa: „Consolidarea statului de drept, precum și a altor valori europene fundamentale, va crea o bază stabilă pentru o Ucraină mai puternică. În cele din urmă, va permite separarea completă a Ucrainei de influența rusă. În plus, ne vom asigura că fondurile UE sunt utilizate în mod eficient printr-o supraveghere clară și transparență. Suntem hotărâți ca Parlamentul, ca braț al autorității bugetare, să joace un rol deplin în acest proces”.

Grupul PPE din Parlamentul European a arătat, încă de la începutul agresiunii brutale a Federației Ruse împotriva Ucrainei, cel mai înalt grade susținere față de poporul ucrainean și pentru liderii pro-europeni de la Kyiv.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un fost ofițer ucrainean care a dezertat in Rusia a fost ucis in Crimeea

    Fostul ofițer ucrainean Robert Șagheev (49), care era comandantul...

    Premierul ungar ironizează România: Noi lucrăm cu planurile realizate de cei mai buni ingineri

    Situația de la centrala nucleară Cernavodă, oprită de România...

    Newsweek: Căldura anormală și seceta din Europa avantajează Rusia

    Căldura anormală și seceta din Europa au complicat rutele...

    Furtuna perfectă se pregătește să lovească Ucraina

    Perturbările din porturile ucrainene de la Marea Neagră, creșterea...

    Expresul Caspic, ruta strategică care evită Occidentul

    Rusia a creat „în secret” o rută strategică de...

    Medicii sârbi care acceptă să lucreze la sate vor avea un salariu cu 15 până la 20% mai mare

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat astăzi că medicii...

    Articole relationate

    Categorii populare