spot_img
3.3 C
București
luni, noiembrie 25, 2024
AcasăEconomieGrindeanu: Nu suntem de acord cu canalul Bâstroe

Grindeanu: Nu suntem de acord cu canalul Bâstroe

-

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a afirmat că pe canalul Bâstroe se depun aluviuni, dacă nu sunt făcute încontinuu săpături şi a menţionat că, în urma măsurătorilor, a rezultat că erau peste şase metri adâncime, dar că acum nu mai sunt efectuate săpături. El a declarat că este bine că România a ieşit cu acest subiect, deoarecea informat astfel SUA şi Comisia Europeană că acest subiect reprezintă o linie roşie peste care nu trece.

- Reclama -

„Noi am trimis toate acele lucruri la Ministerul Afacerilor Externe, le-am trimis de luni bune.  Acolo pe Bâstroe, dacă nu se sapă încontinuu, se depun aluviuni, mai ales la ieşirea din Bâstroe, din canal în Marea Neagră. Credeţi-mă că acele aluviuni cred că s-au depus, s-a săpat”, a explicat Sorin Grindeanu, duminică la Prima News.

- Advertisement -

Întrebat dacă au fost făcute săpături peste media admisă, ministrul Transporturilor a răspuns: „Eu am trimis toate acele lucruri la Ministerul Afacerilor Externe”.

„Venind informaţii contradictorii în acea perioadă, când cineva spunea într-un fel, altcineva în alt fel. Sigur, cei care spuneau că nu trebuia să ies, că sunt putinist şi aşa mai departe. Eu am trimis toate acele lucruri la cei care se ocupă de tratate internaţionale şi anume la Ministerul Afacerilor Externe, cerându-le punct de vedere. (…) Am trimis de două ori, am venit şi cu revenire, spunându-le că aştept punct de vedere. Nu l-au trimis”, a continuat Sorin Grindeanu.

- Advertisement -

Ministrul PSD a mai fost întrebat care a fost rezultatul măsurătorilor.

„Erau peste şase metri adâncime. Nu ştiu dacă în acest moment mai sunt. Nu mai sapă. (…) A fost bine atunci că câţiva am ieşit şi am spus că totuşi trebuie să se oprească, trebuie să ne aşezăm la masă. Trebuie să folosească Sulina, fiindcă Sulina e singurul canal. Păi au înţeles în primul rând Comisia Europeană şi Statele Unite, susţinându-ne. (…) Mai mult, ucrainenii, inclusiv la Galaţi, la întâlnirea precedentă, au cerut şi au cerut în mod oficial către Comisia Europeană să fie inclus canalul Bâstroe, care este sută la sută pe teritoriul ucrainean, nu e nici măcar la graniţa cu noi, cum e Chilia, să fie inclus în reţeaua europeană de transport, adică în TEN-T. Eu am trimis, noi am trimis ca stat că nu suntem de acord şi că Sulina, sunt lucruri oficiale. (…) E foarte bine că noi am reacţionat atunci pentru că au conştientizat atât Statele Unite ale Americii, cât şi Comisia Europeană, că asta este o linie roşie peste care noi nu trecem. Şi în acest moment nu se trece. Şi vă spun de la masa discuţiilor, nu din auzite”, a mai precizat Grindeanu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img