Grindeanu vrea anchetă internă în Ministerul Apărării în scandalul dronelor

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat că este convins că vor exista anchete interne în Ministerul Apărării, după ce militarii au primit, sâmbătă, informaţii privind căderea unor fragmente ale unei drone similare cu cele folosite de ruşi în atacurile împotriva Ucrainei care nu s-au confirmat duminică, după ce militarii au cercetat o suprafaţă de peste 80 de km pătraţi, aflată în apropierea porturilor ucrainene. Social-democratul a adăugat că ministrul Apărării Angel Tîlvăr cu siguranţă a făcut afirmaţii despre subiect în baza unor rapoarte primite din structurile aflate în subordinea MApN, cât şi informarea către preşedintele Klaus Iohannis.

„Eu am urmărit comunicatele oficiale. Dacă în primele zile ministrul Apărării, după care preşedintele au spus că nu e nimic, m-am liniştit. Scuzaţi-mă, dar e o reacţie normală. După care am văzut o revenire a celor doi. Să ştiţi că ei lucrează cu marfa clientului. Eu cred că în interiorul Ministerului Apărării vor fi clarificări, pentru că e clar că ministrul a ieşit după primirea unui raport de la structurile din subordine. Cred că există proceduri şi aici”, a declarat Sorin Grindeanu, duminică la Prima News, întrebat cum s-a văzut de la masa Guvernului incidentul cu drona din aceste zile, cum că ar fi fragmente din dronă, apoi că nu a fost găsit nimic de militari.

Ministrul Transporturilor a mai spus că este convins că vor fi făcute anchete în interiorul MApN pentru a lămuri de ce structuri din subordinea ministerului au emis raporte diferite privind incidentul cu drona.

„Sunt convins că a avut un rapoort şi când a ieşit prima dată şi sunt convins că pe baza acelui raport l-a informat şi pe Preşedintele României. Eu cred că în interior, în jos trebuie să ne uităm şi sunt convins că se va face acest lucru la Ministerul Apărării. E gravă situaţia şi s-a văzut în revenirea făcută de preşedinte. Fiind un incident grav, mă gândesc că în interiorul Ministerului Apărării se vor face nişte anchete legate de situaţia în care s-a ajuns. Am văzut cu toţii informările venite din partea cetăţenilor simpli, cu drone care explodau pe malul ucrainean al Dunării”, a mai explicat Grindeanu, întrebat dacă se impun demisii sau reacţii minine privind acest subiect.

Grindeanu a adăugat că nu primeşte informări privind căderea dronelor, pentru că nu intră sub incidenţa ministerului pe care îl conduce, ci primeşte informări dacă apar incidente aviatice cu aparate de zbor care au oameni la bord.

„Nu, nu primesc informări pe temă. Eu privesc informări dacă sunt incidente aviatice cu aparate de zbor care au oameni la bord”, a completat ministrul PSD.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fiii lui Trump și ai secretarului american pentru comerț vor metalele rare din Kazahstan

    Fiii lui Trump și ai secretarului american pentru comerț,...

    Mișcarea așa-zis suveranistă a murit! Amin!

    de Andrei Bădin Nu voi insista pe subiectul Călin Georgescu-Anca...

    Avocata Silvia Uscov demisionează din AUR

    Îmi anunț public demisia din partidul AUR. Am intrat...

    SUA și Iranul au făcut, din nou, armistițiu

    SUA și Iranul au convenit să înceteze atacurile și...

    Benzinăriile Gazprom din regiunea Moscova au raționalizat combustibilul

    Benzinăriile Gazpromneft din regiunea Moscovei impun restricții privind combustibilul,...

    Putin susține că a primit mai multe propuneri din partea Ucrainei

    Moscova a primit propuneri de limitare a ostilităților la...

    Putin recunoaște criza combustibilului din Rusia, dar spune că nu e critică

    Actuala penurie de combustibil pe piața internă, din cauza...

    Omul cheie de la Vatican, atac la UE

    UE duce o politică a dublelor standarde față de...

    Articole relationate

    Categorii populare