Prima reacție a Moscovei în cazul presupuselor drone rusești: În opinia părţii române nu există nicio îndoială că fragmentele aparțin unei drone ruseşti. Noi, totuși, pornim de la faptul că nu au fost prezentate dovezi concrete

Însarcinatul cu afaceri al Rusiei în România, ministrul-consilier al Ambasadei Rusiei la București, Elena Kopnina, a confirmat corespondenului TASS că a fost convocată la sediul Ministerului de Externe al României, unde secretarul de stat al acestei ţări i-a transmis protestul verbal în legătură cu violarea spațiului aerian al țării de o presupusă dronă rusească.

„În opinia părţii române, a spus Kopnina, nu există nicio îndoială că fragmentele aparțin unei drone ruseşti. Noi, totuși, pornim de la faptul că nu au fost prezentate dovezi concrete și acest lucru nu poate fi susţinut fără echivoc. Anterior, în România s-a anunţat că a fost demarată o anchetă în legătură cu descoperirea unor fragmente de dronă pe teritoriul țării, care va dura o săptămână, așa că, deocamdată, aceasta nu a fost finalizată” – a spus Kopnina.

„Partea rusă şi-a exprimat anterior poziția, conform căreia fragmentele găsite indică o slabă activitate a forțelor ucrainene de apărare aeriană. Rusia, în principiu, nu reprezintă în niciun caz o amenințare pentru cetățenii României” – a subliniat diplomatul rus. „Secretarul de stat pentru afaceri strategice, Iulian Fota, a transmis protestul părții române în legătură cu violarea spațiului aerian al României, ca urmare a descoperirii pe teritoriul ţării a unor fragmente de dronă similare celor folosite de forțele ruse în cadrul agresiunii împotriva Ucrainei” – se afirmă în comunicatul ministerului român.

Fota a cerut părții ruse să „înceteze atacurile împotriva populației și a infrastructurii ucrainene, inclusiv a celor care ar amenința în vreun fel securitatea cetățenilor români din regiune”. La rândul său, Ministerul român al Apărării a anunţat de două ori – marți și sâmbătă – descoperirea de fragmente de drone în județul Tulcea (sud-estul României).

În prezent se efectuează o expertiză pentru a stabili ora și împrejurările în care acestea au căzut pe teritoriul țării. Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, sâmbătă, că partea română condamnă incidentul, care, în opinia sa, a fost cauzat de atacurile rusești împotriva porturilor ucrainene de la Dunăre.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Bătălia pentru postul de ambasador american in Rusia și cine joacă

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff influențează procesul de selecție...

    Demonstrații uriașe in Irak împotriva intervenției americane in Iran

    Zeci de mii de susținători ai influentului cleric șiit...

    Articole relationate

    Categorii populare