Secretarul de stat pentru politici naționale al lui Viktor Orbán: Protecţia minorităţilor naţionale nu este o problemă internă, ci o problemă europeană

Utilizarea limbii materne a naţionalităţilor în toate domeniile vieţii, atât în sfera publică, cât şi în cea privată, trebuie considerată o valoare fundamentală de protejat în orice circumstanţe – a declarat, joi, János Árpád Potápi, secretar de stat responsabil cu politici naţionale în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, luând cuvântul la Congresul Uniunii Federative a Naţionalităţilor Europene (FUEN) de la Pécs, în Ungaria.

În deschiderea evenimentului organizaţiei care asigură protecţia minorităţilor naţionale autohtone din Europa şi apărarea intereselor acestora, secretarul de stat a atras atenţia asupra necesităţii de a-i proteja pe cei care trăiesc în minoritate, deoarece “dacă drepturile lor nu sunt garantate, dacă utilizarea limbii materne, trăirea culturii proprii, păstrarea tradiţiilor sunt limitate sau obstrucţionate, interzise sau persecutate, atunci comunităţile îşi pot pierde pe cei mai talentaţi conducători”.

János Árpád Potápi a subliniat că Ungaria a formulat cinci principii pe care ar trebui să fie construită politica europeană de protecţie a minorităţilor.

Potrivit acestor principii, protecţia minorităţilor naţionale nu este o problemă internă, ci o problemă europeană bazată pe identitatea naţională. Cetăţenia poate fi disociată de identitatea naţională, în timp ce baza protecţiei minorităţilor naţionale este garantarea deplină a dreptului la identitate. Al patrulea principiu prevede garantarea drepturilor individuale şi colective în vederea protejării identităţii, iar al cincilea declară că minorităţile naţionale care trăiesc pe teritoriul unui stat sunt factori constitutivi al statului respectiv, a enumerat secretarul de stat.

El a declarat că guvernul ungar va continua să sprijine în mod pro-activ şi eficient eforturile maghiarilor din străinătate şi ale minorităţilor naţionale în general.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Articole relationate

    Categorii populare