Se cere un pod între Serbia și România în Clisura Dunării

La sfârșitul săptămânii trecute, la Golubac a fost semnată inițiativa pentru construirea podului între Serbia și România la intrarea în Clisura Dunării. Primarii din șapte comune de frontieră consideră că aceasta ar contribui la o mai mare dezvoltare a regiunii dunărene.

Deși aproape, pe cale terestră de la Golubac și până la Moldova Nouă pe malul românesc al Dunării, vecinii trebuie să treacă cel puțin 200 de kilometri. De aceea semnarea inițiativei pentru construirea podului la intrarea în Defileul Dunării i-a bucurat pe toți locuitorii acestei zone.

Inițiativa cu comuna Golubac a fost semnată de 6 comune de frontieră din România pe care o vor înainta ministerelor competente și guvernelor a două țări. Podul ar trebui să lege Dunărea pe 370 de metri și ar fi singurul pod de la Smederevo până la Kladovo.

”Regiunea dunăreană s-ar dezvolta mai repede, comunele care gravitează spre această regiune s-ar consolida economic mai repede și ar avea un trafic mai mare de marfă, oameni și servicii”, a menționat Nebojša Mijović, primarul comunei Golubac. Ideea pentru podul între Golubac și Coronini a fost inspirată de construirea șoselei de mare viteză spre Serbia de Răsărit. Reprezentanții comunelor românești spun că Belgradul le este mai aproape decât Bucureștiul de chiar 5 ori.

”Acest pod ar putea să repună în funcțiune portul nostru care a fost cel mai mare port industrial în acest spațiu, dar și să ieftinească transportul mărfii noastre pe cale rutieră și să crească traficul de mărfuri cu Serbia”, spune Ion Chisăliță, primarul comunei Moldova Nouă.

Noul pod ar accelera dezvoltarea Districtelor Braničevo, Bor, a regiunii subdunărene și ar conecta aproximativ un milion de oameni de ambele părți ale Dunării, consideră cei care au demarat inițiativa.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Spania reduce TVA-ului la electricitate, gaze și combustibili de la 21% la 10%

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez a prezentat astăzi un pachet...

    Arabia Saudită: Prețul petrolului va crește la 180 de dolari

    Oficialii din Arabia Saudită cred că prețul petrolului ar...

    Trump s-a răzgândit: Nu mai desfășoară trupe terestre împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a promis joi că nu...

    Tulsi mai pune o cărămidă in controversa iraniană a lui Trump

    Directoarea serviciilor de informații americane Tulsi Gabbard a refuzat...

    Ciprul vrea să rediscute prezența bazelor militare britanice

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, a declarat astăzi că este...

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    Articole relationate

    Categorii populare