Fost șef al CCR: Este inadmisibil ca CJUE să spună judecătorilor din România nu respectaţi deciziile Înaltei Curţi, câtă vreme legea îi obligă să le respecte

Fostul preşedinte CCR Augustin Zegrean a declarat marţi, despre decizia Curţii de Justiţei a Uniunii Europene privind prescripţia că este inadmisibil ca CJUE să spună judecătorilor din România nu respectaţi deciziile Înaltei Curţi, câtă vreme legea îi obligă să le respecte.

”Este inadmisibil ca CJUE să spună judecătorilor din România nu respectaţi deciziile Înaltei  Curţi, câtă vreme legea îi obligă să le respecte”, a declarat Angustin Zegrean, în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News. 

Fostul judecător CCR a precizat că ”dacă prescripţia pentru fapta comisă este 10 ani şi cu o lună înainte să se împlinească termenul procurorul întocmeşte un act, începe să curgă un nou termen de prescripţie de 10 ani”.

”De aceea avem dosare de 20 de ani nesoluţionate şi dosarul Revoluţiei este nesoluţionat după 33 de ani, pentru că procurorul stabileşte termenul de prescripţie, nu legea, din păcate. Este o prescripţie specială, peste care nu poate trece nici procurorul, dacă s-a trecut o dată şi jumătate din pedeapsa primită de lege, atunci se prescrie, nu mai poate să facă alte prelungiri. Asta a vrut CCR să sancţioneze, să nu se mai întâmple aşa ceva”, a explicat Zegrean. 

Fostul judecător al CCR a menţionat că prin decizia sa, Curtea de Justiţie a UE  ”contrazice decizia CCR, din moment ce spune să nu se aplice deciziile CCR şi decizia Curţii Supreme de Justiţie, care a dat o decizie în 2022, prin care a spus că instanţele sunt obligate să ţină seamă de deciziile CCR”.

”Şi acum vine Curtea Internaţională de Justiţiei şi spune că nu mai trebuie. Magistratul să aplice Consttuţia României, pentru că se aplică cu precădere Constituţia. România respectă tratatele la care face parte, noi facem parte din tratatul UE dar mai spune Constituţia că dacă prevederea din Tratat este mai favorabilă în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile fundamentale, se aplică legislaţia internă. CJUE a dat o decize, nu ştiu de ce a făcut-o”, a arătat Augustin Zegrean.

El a mai spus că unul dintre şefii de la DNA a dat o circulară la procurorii care intră în  sala de judecată să renunţe la căile de atac în privinţa prescripţiei sau dacă nu pot să renunţe, să pună concluzii de respingere a căii de atac. 

”Acum vine CJUE şi contrar practicii dă altă soluţie decât cea a procurorului general a Curţii”, a arătat el. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Microsoft a pierdut 570 miliarde de dolari

    Acțiunile Microsoft sunt pe cale să înregistreze cea mai...

    Prostia cu reducerea tichetelor de vacanță: Statul pierde bani

    Numărul apartamentelor de închiriat autorizate de pe Litoral s-a...

    Cioloș se visează Titulescu

    „𝐂𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐚𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐂𝐢𝐨𝐥𝐨𝐬̦ 𝐥𝐚 𝐬̦𝐞𝐟𝐢𝐚 𝐅𝐫𝐚𝐧𝐜𝐨𝐟𝐨𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐚...

    Ruptură in tabăra lui Macron înainte de prezidențiale

    Purtătoarea de cuvânt a Guvernului francez, Maud Bregeon, a...

    Articole relationate

    Categorii populare