spot_img
7.1 C
București
luni, noiembrie 25, 2024
AcasăEconomieRomânia propune CE prelungirea derogărilor pentru fermierii europeni cu privire la rotaţia...

România propune CE prelungirea derogărilor pentru fermierii europeni cu privire la rotaţia culturilor şi asigurarea zonelor neproductive

-

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu, a propus în cadrul Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) prelungirea în 2024 a derogării pentru toţi fermierii europeni de la implementarea cerinţelor privind rotaţia culturilor (GAEC 7), respectiv cea privind asigurarea unui procent minim din suprafaţa agricolă dedicat zonelor sau caracteristicilor neproductive (GAEC 8).

- Reclama -

Conform unui comunicat al Ministerului Agriculturii, propunerea României s-a bucurat de susţinerea mai multor state membre, având în vedere prelungirea războiului din Ucraina, precum şi faptul că impactul de mediu al acestor derogări este unul minim.

- Advertisement -

Comisia Europeană urmează să analizeze propunerea ţării noastre în vederea aprobării acesteia.

În ceea ce priveşte subiectul legat de utilizarea pesticidelor, Florin-Ionuţ Barbu a afirmat c㠘România este unul dintre statele membre care utilizează una dintre cele mai mici cantităţi de substanţă activă la hectar în comparaţie cu media europeană (0,57 kg substanţă activă/ha, faţă de 2,6 kg/ha).

- Advertisement -

„Reducerea acestei cantităţi în termeni de procente, aplicată unitar fără a ţine cont de particularităţile fiecărui stat membru în parte, ridică serioase semne de întrebare, atât cu privire la viabilitatea fermelor şi competitivitatea fermierilor, cât şi asupra asigurării securităţii alimentare a întregii Uniuni Europene. Sunt motive suficiente şi uşor de înţeles pentru care nu putem fi de acord cu ţintele obligatorii stabilite la nivel naţional”, a spus ministrul Agriculturii.

El a solicitat ca documentul să fie analizat în profunzime la nivel tehnic pentru a evita ca producţia europeană şi securitatea alimentară a UE să fie grav afectate.

În marja Consiliului AgriFish, ministrul român al Agriculturii a avut, alături de omologii din Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia, o întrevedere cu comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Janusz Wojciechowski, pentru a susţine prelungirea măsurilor preventive ale UE asupra importurilor de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui originare din Ucraina până la sfârşitul anului.

Săptămâna trecută, la Varşovia, ministrul Florin-Ionuţ Barbu a participat la întâlnirea cu miniştrii Agriculturii din Polonia, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia, unde cei cinci oficiali au semnat o declaraţie comună privind necesitatea prelungirii măsurilor preventive ale UE asupra importurilor de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui originare din Ucraina. De asemenea, prin această declaraţie, miniştrii au propus ca lista produselor care fac obiectul măsurilor preventive să rămână deschisă pentru a permite ca utilizarea acestora să răspundă eficient la probleme similare din alte sectoare decât cerealele şi seminţele oleaginoase

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img