Deputata Horga: Partidul Naţional Liberal își ține promisiunea făcută în campania electorală de a aduce gazul în casele giurgivenilor

Partidul Naţional Liberal își ține promisiunea făcută în campania electorală de a aduce gazul în casele giurgivenilor.Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, și ministrul Energiei, Sebastian Burduja, au semnat ordinul prin care vor fi finanțate 21 de proiecte din județul #Giurgiu care vizează realizarea de la zero sau extinderea rețelelor de gaze naturale. Acestea sunt în valoare totală de 191,5 milioane de lei și vor fi finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, a anunțat pe Facebook deputata PNL de Giurgiu, Gabriela Horga.

Au existat voci care pretindeau că asemenea proiecte nu vor putea fi realizate. Acum se dovedește contrariul, printr-un ordin semnat de doi miniștri #PNL. Vor beneficia de finanțare orașul Bolintin Vale, comunele Bucșani, Buturugeni, Călugăreni, Clejani, Comana, Crevedia Mare, Florești-Stoenești, Frătești, Găiseni, Ghimpați, Hotarele, Letca Nouă, Ogrezeni, Putineiu, Roata de Jos, Săbăreni, Ulmi, Vânătorii Mici și Vărăști și Asociația de Dezvoltare Intecomunitară Oinacu. Ministrul Dezvoltării, Adrian Vestea, a venit astăzi în județul Giurgiu pentru a se întâlni cu primarii din locaitățile județului și pentru a vizita localitățile #Băneasa și #Oinacu și două dintre investițiile din localități, un drum realizat prin programul “Anghel Saligny” și o sală de sport multifuncțională realizată prin Compania Națională de Investiții.Prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, inițiat și susținut de Partidul Național Liberal, județului Giurgiu i-a fost alocată suma de 1.178.814.542 de lei. Se asigură finanțarea pentru servicii esențiale pentru cetățenii județului Giurgiu – apă, drumuri, gaze, mai spune Horga.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare