Cancelarul austriac laudă Serbia că a contribuit la scăderea migrației ilegale. La summitul Austria-Serbia-Ungaria România și Bulgaria nu au fost invitate. Austria susține că are „noi aliați”

Sistemul UE privind migraţia nu funcţionează, motiv pentru care Austria, Ungaria şi Serbia au apăsat puternic pe frână în ceea ce priveşte migraţia, a declarat cancelarul austriac Karl Nehammer, la summit-ul despre migraţie organizat la Viena, la care a participat Ungaria, Austria şi Serbia.

“Suntem aliaţi în lupta împotriva migraţiei ilegale şi acţionăm împreună împotriva crimei organizate”, a declarat cancelarul austriac. “Crima organizată internaţională nu poate fi tratată în mod eficient decât printr-o cooperare internaţională”, a subliniat acesta.

“Ţările noastre sunt extrem de grav afectate de migraţia ilegală” şi au încercat să atragă atenţia asupra acestui lucru în UE, a spus Nehammer. “Am reuşit să punem problema migraţiei pe agenda politicii europene, iar Austria şi-a găsit o mulţime de aliaţi în problema introducerii unor noi reglementări”, a adăugat şeful guvernului de la Viena.

Cancelarul şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Serbia pentru faptul că a anulat scutirea de viză pentru India şi Tunisia, ceea ce a condus la o reducere semnificativă a numărului de solicitanţi de azil în Austria. Cancelarul a vorbit admirativ şi despre cooperarea strânsă care are loc între cele trei ţări în domeniul poliţiei, a cărei eficacitate este demonstrată în mod clar de faptul că anul trecut, poliţia austriacă, sârbă şi maghiară au reuşit să captureze, în total, aproximativ 700 de traficanţi de persoane.

Karl Nehammer a spus că ar dori să dezvolte în continuare această activitate comună, care va avea ca obiectiv, printre altele, lichidarea structurilor din spatele traficanţilor de persoane.

“La baza fiecărui pas al cooperării se află scopul de a pune capăt numărului tot mai mare de decese înregistrate în Marea Mediterană”, a declarat Nehammer. În acest sens este esenţială introducerea desfăşurării procedurilor de azil în ţări din afara UE, ceea ce va face ca presiunea asupra Balcanilor de Vest să se reducă.

Întrebat de presă, cancelarul austriac a adăugat că cel mai important obiectiv este ca oamenii să nu mai pornească deloc la drum, “însă acest lucru poate funcţiona numai dacă ne putem asigura că oamenii vor beneficia de o procedură echitabilă şi în ţări terţe sigure”.

Comisia Europeană este dispusă să ni se alăture pe acest drum, iar noi trebuie să fim pregătiţi să negociem ca parteneri egali, în condiţii egale”, a spus cancelarul austriac.

“Datorită celor trei guverne, numărul cererilor de azil a scăzut semnificativ şi suntem pregătiţi să continuăm să cooperăm în acest mod”, a declarat preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic. În urma acţiunilor comune, în Austria numărul solicitanţilor de azil a scăzut cu 18% în prima treime a anului.

“Sunt convins că aici, în Europa, noi vom găsi împreună o soluţie pentru a schimba tendinţele negative actuale şi pentru a asigura creşterea economică, ca să contribuim şi în acest mod stabilitatea Europei”, a adăugat preşedintele sârb. Şeful de stat a dezvăluit, de asemenea, că în cadrul întrevederii urmează să fie semnată o declaraţie de intenţie tripartită cu privire la situaţia de la frontiera cu Macedonia de Nord.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare