Fundația partidului lui Viktor Orbán a înființat premiul Hunyadi János (Iancu de Hunedoara)

Fundaţia pentru o Ungarie Civică va institui, în anul 2023, un premiu internaţional în valoare de 20.000 de euro, care va purta numele lui Hunyadi János (Iancu de Hunedoara), pentru a recunoaşte realizările remarcabile în apărarea libertăţii şi independenţei naţiunilor europene şi îmbrăţişarea conştientă a unei culturi creştine universale care uneşte popoarele continentului, se arată în comunicatul Fundaţiei remis, marţi, agenţiei ungare de presă MTI.

Potrivit documentului, fundaţia partidului Fidesz – Alianţa Civică Ungară, înfiinţează un premiu internaţional care va purta numele lui Hunyadi János, unul dintre cei mai mari eroi din istoria Ungariei, celebrul războinic european şi eroul bătăliei de la Nándorfehérvár (Belgrad).

Prin acest premiu, Fundaţia pentru o Ungarie Civică intenţionează nu doar să atragă atenţia asupra unuia dintre cei mai mari apărători ai Europei creştine medievale, ci şi să onoreze realizările din prezent.

Prin acest premiu, fondatorul doreşte să promoveze idealurile de libertate, independenţă şi cooperare între naţiuni egale şi să atragă atenţia asupra tradiţiilor greco-romane care definesc spiritualitatea Europei, precum şi asupra principiilor morale ale culturii creştine.

Potrivit comunicatului, prin acordarea Premiului “Hunyadi János”, Fundaţia încearcă să recunoască personalităţi remarcabile care au reprezentat şi reprezintă fără teamă aceste valori.

Fondatorul va implica partenerii săi europeni care pot contribui prin nominalizarea unor persoane la crearea şi oferirea anuală a premiului.

Procesul de nominalizare va fi supravegheat de Consiliul de Administraţie al Fundaţiei, iar prima ceremonie de decernare a premiului va avea loc la Bruxelles, în toamna anului 2023, se mai arată în comunicat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Problema penală a contractului prezidențial de lobby: ÎN ROMÂNIA ESTE TRAFIC DE INFLUENȚĂ

    Administrația Prezidențială a președintelui Dan ne-a oferit un rar...

    Comisia Europeană cere Ungariei să renunțe la interzicerea importului de produse agricole din Ucraina

    Comisia Europeană solicită Ungariei să retragă măsurile unilaterale care...

    Țările frugale ale Europei vor austeritate

    Cele 27 de state membre ale UE au avut...

    Presedintele ceh: Numărul țărilor care cumpără muniție pentru Ucraina s-a înjumătățit

    Numărul țărilor care participă la inițiativa condusă de Cehia...

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    Articole relationate

    Categorii populare