Ministrul PSD al Economiei și Turismului: Românii nu au niciun motiv să îşi anuleze vacanţele pe litoralul românesc! Nu există risc de îmbolnăvire cu holeră în Marea Neagră

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Ştefan Radu Oprea a precizat că nu există risc de holeră pe litoralul românesc şi a adăugat că Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunţat că nu există un astfel de risc în Marea Neagră.

„Nu există risc de holeră pe litoralul românesc! În ciuda zvonurilor şi informaţiilor nefondate care s-au perpetuat în ultimele zile în rândul turiştilor şi în mass-media, INSP – Institutul Naţional de Sănătate Publică, care monitorizează atent calitatea apei în perioada estivală, a anunţat că nu există risc de îmbolnăvire cu holeră în Marea Neagră”, precizează postarea de sâmbătă pe pagina de Facebook a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

„Românii nu au niciun motiv să îşi anuleze vacanţele pe litoralul românesc! Ştiu că zvonurile de risc de contaminare cu holeră s-au răspândit în rândul turiştilor în ultimele zile pe căi neoficiale. Este momentul să punem capăt acestei dezinformări! Nu există niciun risc de holeră pe litoral în ţara noastră. Situaţia este atent monitorizată de autorităţi – Institutul Naţional de Sănătate Publică, Direcţia de Sănătate Publică Constanţa şi Direcţia de Sănătate Publică Tulcea. Turiştii sunt în siguranţă!”, a explicat Ştefan Radu Oprea.

Ministrul PSD sfătuieşte persoanele care sunt îngrijorate cu privire la riscul epidemiologic, „să se informeze din surse oficiale, unde datele sunt actualizate la zi”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Articole relationate

    Categorii populare