Au venit ordinele de la Bruxelles: Încheierea situaţiei de deficit public excesiv și energie verde

Consiliul European a convenit, vineri, asupra recomandărilor specifice fiecărei ţări privind programele naţionale de reformă ale statelor membre pentru 2023 şi asupra avizelor sale privind programele de stabilitate sau de convergenţă actualizate ale statelor membre, informează un comunicat de presă al preşedinţiei suedeze a UE.

„Mă bucur foarte mult că am convenit astăzi asupra recomandărilor specifice fiecărei ţări. Acest lucru va contribui la realizarea obiectivului nostru general de a impulsiona creşterea economică şi de a ne consolida rezilienţa. Având în vedere războiul Rusiei în Ucraina şi situaţia economică dificilă, asigurarea rezilienţei economiilor noastre şi urmărirea unor politici bugetare responsabile sunt fundamentale”, a declarat ministrul Finanţelor din Suedia, Elisabeth Svantesson.

În cadrul semestrului european, Comisia a transmis Consiliului, la 24 mai 2023, 27 de recomandări privind programele naţionale de reformă pentru 2023.

Pentru România, Comisia Europeana a formulat trei recomandări specifice de ţară. Prima recomandare este aceea de a derula politici fiscale în conformitate cu Recomandarea Consiliului din 18 iunie 2021, având ca scop încheierea situaţiei de deficit public excesiv în România până în 2024, şi întărirea poziţiei externe a ţării. Cea de-a doua recomandare vizează asigurarea unei guvernanţe eficiente şi întărirea capacităţii administrative pentru a permite o implementare rapidă a planului de redresare şi rezilienţă. În acest sens este menţionată o finalizare rapidă a capitolului REPowerEU, în vederea începerii rapide a implementării sale. Cea de-a treia recomandare a Comisiei este reducerea dependenţei de combustibilii fosili şi accelerarea tranziţiei la energia verde, în special printr-o extindere mai rapidă a energiilor regenerabile şi îmbunătăţirea capacităţii reţelelor, astfel încât noile capacităţi de producţie să poată opera pe piaţă. României i se recomandă să îşi îmbunătăţească eficienţa energetică şi eforturile privind renovarea energetică a clădirilor, inclusiv prin oferirea unui acces mai bun la informare şi soluţii de finanţare sustenabilă.

Consiliul European urmează să aprobe recomandările specifice fiecărei ţări în cadrul reuniunii sale din 29-30 iunie. Apoi, Consiliul va putea trece la adoptarea formală a recomandărilor, încheind astfel etapa finală a procesului semestrului european 2023.

Introdus în 2011, semestrul european permite statelor membre ale UE să îşi coordoneze politicile economice, bugetare şi de ocupare a forţei de muncă pe tot parcursul anului şi să abordeze provocările economice cu care se confruntă UE. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski a lovit cu o bombă in Monaco

    Trei persoane au fost rănite, dintre care două grav,...

    Când ar putea avea loc alegerile anticipate din Serbia?

    Alegeri parlamentare anticipate vor avea loc în Serbia peste...

    Bulgaria a alungat avioanele militare americane: Fără vize in America sau plecați

    Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoyanov, a declarat astăzi...

    Microsoft a pierdut 570 miliarde de dolari

    Acțiunile Microsoft sunt pe cale să înregistreze cea mai...

    Prostia cu reducerea tichetelor de vacanță: Statul pierde bani

    Numărul apartamentelor de închiriat autorizate de pe Litoral s-a...

    Cioloș se visează Titulescu

    „𝐂𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐚𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐂𝐢𝐨𝐥𝐨𝐬̦ 𝐥𝐚 𝐬̦𝐞𝐟𝐢𝐚 𝐅𝐫𝐚𝐧𝐜𝐨𝐟𝐨𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐚...

    Ruptură in tabăra lui Macron înainte de prezidențiale

    Purtătoarea de cuvânt a Guvernului francez, Maud Bregeon, a...

    Articole relationate

    Categorii populare