spot_img
miercuri, 4 februarie, 2026
3.8 C
București

A fost finalizat sistemul cu încălzire geotermală într-un cartier din Szeged

A fost finalizată construcţia sistemului cu încălzire geotermală de un miliard de forinţi (2,68 milioane euro) din fonduri UE, în Tarján, un cartier din municipiul Szeged. Joi, la evenimentul de închidere din oraşul de pe Tisa, Tünde Juhász, secretar de stat pentru administraţie publică în cadrul Ministerului Ungar al Construcţiilor şi Transporturilor, a calificat utilitatea socială a proiectului drept incontestabilă.

Tünde Juhász a declarat că această investiţie este importantă şi pentru garantarea programului care protejează reducerea cheltuielilor cu utilităţile şi va contribui la reducerea dependenţei în ce priveşte importurile de energie.

Secretarul de stat a anunţat că, la Szeged, sunt în curs de implementare 9 proiecte în cadrul Programului Operaţional de Mediu şi Eficienţă Energetică (KEHOP), cu o valoare totală de peste 22 de miliarde de forinţi (59,06 milioane euro).

În Szeged, există 23 de districte termice cu sisteme de încălzire urbană care alimentează 27 251 de locuinţe şi 469 de instituţii. În trecut, arderea celor 27 de milioane de metri cubi de gaze naturale utilizaţi pentru încălzire a dus la emisii de 55 000 de tone de dioxid de carbon, ceea ce a făcut ca compania de termoficare “Szegedi Távfheiző Kft.” să fie cel mai mare poluator al aerului din municipiu. Datorită seriei de investiţii lansate în Szeged, consumul de gaze naturale şi emisiile de dioxid de carbon ale companiei vor fi reduse la jumătate.

Mónika Hencsey, reprezentantă a Direcţiei Generale pentru Politici Regionale şi Urbane a Comisiei Europene, a declarat că, la Szeged, se realizează cel mai mare sistem de încălzire urbană geotermală din Uniunea Europeană, care a fost subvenţionat cu 8,6 miliarde forinţi (23,1 milioane euro) din fonduri UE.

În Europa, Ungaria se situează pe locul al doilea, după Islanda, în ce priveşte rezerva de energie geotermală, a explicat aceasta, adăugând că investiţia va contribui la obiectivul european de protecţie a climei astfel încât până în anul 2050 să se ajungă la neutralitatea totală a emisiilor de carbon.

Mónika Hencsey a afirmat că 25% din populaţia Europei locuieşte în zone cu suficientă energie geotermală pentru încălzire, motiv pentru care există un mare interes pentru acest proiect.

În Szeged, funcţionează de un deceniu două sisteme geotermale, dar există exemple de sisteme de încălzire geotermală şi în localităţile din apropiere, cum ar fi: Makó, Hódmezővásárhely, Balástya, Szentes şi Csongrád.

Până la sfârşitul seriei de investiţii, cele 9 sisteme geotermale vor alimenta 13 centrale termice, deservind 96% din locuinţele racordate la reţeaua de termoficare din Szeged.

Circuitul geotermal din cartierul Tarján este deservit de un puţ de producţie (extracţie apă) cu o adâncime de aproximativ 2 000 de metri şi de alte două puţuri cu o adâncime mai mică (pentru injectarea apei). De la puţurile de producţie, apa termală, cu o temperatură de peste 90 de grade Celsius, este transportată prin conducte izolate de înaltă presiune către centralele termice, unde este transferată în mai multe circuite prin schimbătoare de căldură, după care apa este dirijată către puţurile de injectare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rareș Bogdan: Cetățenii europeni așteaptă fapte

    Cetățenii europeni sunt prea inteligenți pentru a fi manipulați...

    SURPRIZĂ: Prim-ministrul Letoniei și președintele Estoniei au solicitat UE să înceapă negocieri cu Rusia

    Prim-ministrul Letoniei, Evika Silina, și președintele Estoniei, Alar Karis,...

    Xi l-a sunat pe Trump după ce a vorbit cu Putin

    Președintele chinez Xi Jinping a vorbit la telefon cu...

    Putin curăță un om cheie de la Kremlin

    Președintele rus Vladimir Putin l-a demis pe Serghei Ivanov...

    Șeful liberal al CJ Cluj: PARTIDUL LABAGIILOR

    𝐏𝐚𝐫𝐭𝐢𝐝𝐮𝐥 𝐋𝐚𝐛𝐚𝐠𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫?!? (Prezentul text este un pamflet) ”Adevărul” a...

    Articole relationate

    Categorii populare