spot_img
joi, 5 februarie, 2026
7.9 C
București

Ministrul Muncii a anunţat că, în urma discuţiilor cu reprezentanţii Comisiei Europene, creşte treptat vârsta de pensionare pentru toţi românii până la vârsta de 65 de ani

Ministrul Muncii Marius Budăi a anunţat, luni, că printre principiile agreate cu reprezentanţii Comisiei Europene în discuţiile de la Bruxelles, se numără creşterea treptată a vârstei de pensionare pentru toţi românii până la vârsta de 65 de ani.

„Astăzi am prezentat celor doi lideri ai coaliţiei, preşedintele PSD Marcel Ciolacu şi premierul şi preşedintele PNL Nicolae Ciucă, concluziile în urma discuţiilor avute cu specialiştii Comisiei Europene pe diferite niveluri de decizie, de la tehnic până la directori şi comisari, pe ceea ce se întâmplă în special cu pensiile din sistemul public şi cu indemnizaţiile şi pensiile stabilite şi plătite în baza unor legi speciale. Raportul Băncii Mondiale, după amendamentele depuse la Senat şi aprobate şi trecute de Senat, au avut parte de un studiu de impact realizat de Banca Mondială care a fost trimis anterior vizitei mele la Bruxelles, către Comisia Europeană şi s-a discutat pe baza acelui impact. Sunt multe lucruri rezolvate deja. După cum ştiţi reajustarea procentului aferent bazei de calcul, plafonarea veniturilor astfel încât să nu depăşească nicio pensie salariile, eliminarea perioadelor asimilate şi supraimpozitarea. Sunt lucruri care au fost apreciate şi s-a mai stabilit pentru a îndeplini jalonul şi a nu pune în pericol implementarea PNRR, câteva criterii care să apară în următoarele amendamente, astfel încât după ce trece legea şi de Camera Deputaţilor, jalonul să fie îndeplinit. Aceste lucruri pe care vi le voi comunica acum sunt deja agreate cu Comisia Europeană şi dacă aceste lucruri se întâmplă, atunci jalonul este considerat îndeplinit, aşa cum este trecut el în descrierea din PNRR.”, a explicat Marius Budăi, într-un briefieng de presă susţinut luni la Palatul Victoria

Ministrul Muncii a adăugat că principiile şi criteriile stabilite împreună cu Comisia Europeană sunt următoarele:

„- Creşterea treptată a vârstei de pensionare, în conformitate cu sistemul public de pensii, până la vârsta 65 de ani. Astfel, fiecare om care lucrează în România, va trebui să fie echivalent, să nu fie deosebiri între cei care lucrează în anumite sisteme şi cei care lucrează în sistemul public de pensii, şi vor avea o vârstă de pensionare până la vârsta 65 de ani, aşa cum este prevăzută gradual şi în legea din sistemul public de pensii.

– De asemenea, drepturile de pensii vor fi calculate prin creşterea treptată a perioadei de contribuţie, aşa cum este prevăzut în sistemul public, astfel încât la finalul acestei perioade, să se ajungă treptat astfel încât raportarea să fie făcută la întreaga perioadă. Deci nu vor mai fi alese anumite perioade din interiorul a ceea ce au contribuit, ci va fi raportat la întreaga perioadă.

– Un alt principiu este creşterea treptată a vechimii necesare în specialitate pentru acele categorii care nu aveau deja această raportare, pentru că în proiectul iniţial am a vut anumite raportări către stagiul minim de cotizare pentru cei care nu aveau această obligaţie în legea actuală.

– Un alt principiu este eliminarea unor categorii de indemnizaţii şi pensii plătite în baza unor legi speciale. Acest lucru se face în continuare şi s-a făcut şi până acum prin acea nepermitere de asimilare a perioadelor, astfel încât, după cum ştiţi în lege, este exemplu cu magistraţii cărora nu li se mai permite asimilare, ci 20 de ani cel puţin în magistratură, pentru că doar atunci ai acele interdicţii şi limitări ale unor drepturi. De asemenea, au fost exceptate unele categorii din funcţionatii publici parlamentari de la acest aspect”. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cele mai multe concedieri in SUA de la criza din 2009

    Companiile americane au anunțat cel mai mare număr de...

    China nu vrea zona de metale rare dorită de SUA din care vrea să facă parte și România

    China și-a exprimat joi opoziția față de propunerea SUA...

    Jeffrey Sachs: Cazul Epstein este o capcană a Mossad pentru elita de la Washington

    Finanțatorul american Jeffrey Epstein, cu reputație scandaloasă, și dosarul...

    Trump: Aproape am realizat pacea in Ucraina

    Statele Unite depun eforturi mari pentru a pune capăt...

    Avocata prinsă cu șpagă de 60.000 de euro in arest la domiciliu

    Avocata Adriana Georgescu, prinsă în flagrant delict de către...

    Moldova gata să devină stat de mâna a doua in UE

    Republica Moldova este pregătită să ia în considerare posibilitatea...

    Articole relationate

    Categorii populare