Ursula von der Leyen, într-un răspuns adresat europarlamentarului Eugen Tomac: Solicităm Consiliului să facă paşii necesari astfel încât România şi Bulgaria să devină parte a spaţiului Schengen cât mai curând anul acesta

Preşedintele Comisiei Europene solicită Consiliului să facă paşii necesari astfel încât România şi Bulgaria să devină parte a spaţiului Schengen cât mai curând anul acesta, conform unei scrisori transmise europarlamentarului PMP Eugen Tomac şi prezentate luni de acesta. La rândul său, Tomac precizează că răspunsul preşedintei Comisiei Europene este extrem de important pentru ţara noastră şi foarte util în contextul procesului pe care el l-a iniţiat la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

”Extinderea spaţiului Schengen rămâne o prioritate politică a Comisiei şi solicităm Consiliului să facă paşii necesari pentru a fi luată o decizie cât mai curând posibil anul acesta, astfel încât România şi Bulgaria să devină parte a zonei Schengen”, a afirmat Ursula von der Leyen în scrisoare.

”Imediat după refuzul Austriei de a vota pentru accesul României în Schengen, i-am transmis Preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o scrisoare în care solicit cu fermitate sancţionarea acestui abuz de drept. În scrisoarea de răspuns pe care am primit-o astăzi, preşedinta von der Leyen îmi dă dreptate şi subliniază corectitudinea tuturor argumentelor pe care le-am invocat. Prin urmare, Ursula von der Leyen cere Consiliului să ia o decizie “cât mai curând posibil anul acesta”, astfel încât România şi Bulgaria să devină parte a spaţiului Schengen”, afirmă Tomac într-o postare pe Facebook, prezentând şi scrisoarea primită de la preşedintele CE.

El precizează că răspunsul preşedintei Comisiei Europene este extrem de important pentru ţara noastră şi foarte util în contextul procesului pe care el l-a iniţiat la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

”Votul din 8 decembrie este profund nedrept, iar această injustiţie făcută României trebuie corectată. Altfel, creează un precedent foarte periculos. Eu sunt hotărât să continui campania pe care am iniţiat-o, “Semnează pentru România în Schengen”, până când ţării noastre i se va face dreptate. Dacă şi tu vrei ca România să fie parte a spaţiului Schengen, intră pe romaniainschengen.ro şi semnează petiţia!”, conchide europarlamentarul PMP.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Articole relationate

    Categorii populare