Ministrul PNL al Turismului: În săptămâna luminată, propun tuturor un pact cel puţin pentru următorul an: să fim sinceri şi să facem tot ce putem pentru a ne susţine ţara, care este binecuvântată cu o frumuseţe rar întâlnită. Să promovăm oportunităţile, dar să semnalăm şi abaterile

Turismul românesc are nevoie de adevăr, nu de senzaţional, are nevoie de onestitate, nu de bârfe sau de ştiri false, a scris, vineri, pe propria pagină de Facebook, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu.

„În săptămâna luminată, propun tuturor un pact cel puţin pentru următorul an: să fim sinceri şi să facem tot ce putem pentru a ne susţine ţara, care este binecuvântată cu o frumuseţe rar întâlnită. Să promovăm oportunităţile, dar să semnalăm şi abaterile, în scopul corectării lor, să evităm generalizările şi mesajele părtinitoare sau artificiale. Să fim corecţi cu informaţiile pe care le furnizăm, pentru că anul trecut ele au avut efect cuantificabil asupra unor destinaţii din ţara noastră prin scăderea cu câteva procente a numărului de turişti. În mod cert, acest caz se referă, în primul rând, la litoralul românesc. Voi mai da un exemplu: aud că românii nu vor să petreacă concediul în România”, a precizat oficialul.

În acest context, ministrul susţine că datele Institutului Naţional de Statistică (INS) şi ale Băncii Naţionale a României (BNR), arată că, în primele două luni ale anului în curs, numărul turiştilor români a crescut cu 10% faţă de 2019, an considerat a fi cel mai bun an din istoria turismului naţional.

„(…) şi mai văd că balanţa comercială pe zona turismului s-a diminuat cu 44% faţă de anul trecut şi a revenit tot la nivelul din 2019, însă tranzacţiile pe teritoriul României sunt de 2,8 ori mai mari decât atunci. Este o realitate bazată pe cifre. Sfintele sărbători de Paşte reprezintă un moment bun de a sta alături de familie şi de a conştientiza ce e cu adevărat important: sănătatea, cei dragi, tradiţiile şi credinţa. Eu am încredere că şi anul acesta lucrurile se vor îmbunătăţi şi că vom reuşi să fim mai buni, împreună”, a afirmat Cadariu. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Senatorii republicani supărați pe Trump pentru numirea noului sef al serviciilor de informații

    Senatorii republicani și-au exprimat îngrijorarea cu privire la numirea...

    Un originar din Belarus numit șeful Mossad

    Roman Gofman, născut în Belarus, a fost numit noul...

    Companiile rusești pot furniza peste 15.000 de drone pe zi

    Companiile autohtone pot furniza peste 15.000 de drone FPV...

    Fost președinte ucrainean, liderul opoziției: Trebuie să încheiem războiul acum

    „Ucraina trebuie să depună un efort uriaș pentru a...

    Trump o întoarce ca la Ploiești cu finanțarea vaccinurilor

    Statele Unite vor negocia cu Alianța pentru Vaccinuri Gavi...

    Iranul a atacat baze americane din Kuweit și Bahrain după atacuri americane in Iran

    Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran a atacat...

    Miruță susține că nu îl demite pe șeful Statului Major al Armatei

    Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat, într-un...

    Articole relationate

    Categorii populare