Secretarul general al PMP: Avem o masă de Paşte mai scumpă cu 30% şi o pensie majorată cu 16%

Ionut Simionca, secretar general al PMP arată joi într-o postare că valul scumpirilor afectează sărbătorile care se apropie cu paşi repezi şi loveşte cu forţă mai ales în românii cu venituri mici.  ”Avem o masă de Paşte mai scumpă cu 30% şi o pensie majorată cu 16%”, precizează liderul PMP.

„Sub Guvernul PSD-PNL, de ceva vreme, înregistrăm doar recorduri după recorduri, dar toate negative. În 2022 am atras atenţia că sunt români care nu îşi mai permit să întâmpine sărbătorile fără griji de natură financiară. Se pare că şi acum trecem prin aceeaşi situaţie, ceea ce arată clar că actualul guvern nu a reuşit să facă în 365 de zile absolut nimic pentru România. Dimpotrivă. La aceste sărbători avem scumpiri de peste 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, a transmis secretarul general al PMP.

Simionca afirmă că ”singurele recorduri unde PSD şi PNL nu se întrec sunt cele ale pensiilor pentru românii care au muncit cinstit o viaţă întreagă”.

”Avem o masă de Paşte mai scumpă cu 30% şi o pensie majorată cu 16%. Preţurile alimentelor şi tuturor celor necesare pentru masa de Paşte au crescut considerabil, iar un calcul minimal arată că vom cheltui cu mai mult de 300 de lei faţă de 2022. Conform datelor INS, grav este şi faptul că pe lângă majorarea preţurilor la produsele alimentare, s-au mai adăugat alte 33 de procente la facturile la energie electrică, 41% la gaz, 15% la energie termică şi 24% la apă şi salubritate”, arată Simionca.

”Domnilor guvernanţi, PMP a oferit soluţii pentru a reduce din inflaţie! V-am cerut reducerea TVA şi adoptarea unor măsuri care să încurajeze producătorii autohtoni pentru a da cetăţenilor posibilitatea de a mânca ieftin, sănătos şi româneşte. La fel ca la sărbătorile trecute, românii încă aşteaptă efectele măsurilor luate de actuala guvernare pentru a reduce din tăvălugul inflaţiei şi a atinge măcar un sfert din promisiunile făcute în campaniile din ultimii ani”, mai transmite secretarul general al PMP.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Jean-Claude Van Damme, imaginea Festivalul Internațional de Film de la Niš din Serbia

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, l-a găzduit în această seară...

    New York Times și Financial Times: Criza alimentară bate la ușă

    Sistemul alimentar global depinde de comerțul neîntrerupt, energia accesibilă...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Sper ca nu ne oprim la merdenele

    de Adriana Stoicescu, judecător Sper ca nu ne oprim la...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene: În loc să construim un stat ucrainean avem o republică oligarhică de clan

    Politicile guvernului ucrainean și situația din țară alimentează îndoielile...

    Iranul a descoperit un nou zăcământ de gaze estimat la câteva zeci de miliarde de dolari

    Ministrul iranian al industriei petroliere, Mohsen Paknejad, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare