Premierul Ciucă: Am convenit cu procesatorii şi retailerii o reducere a preţului laptelui de consum pentru o perioadă de 6 luni 

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, după întâlnirea de la Guvern cu fermierii, procesatorii şi reprezentanţii marilor reţele de magazin, că a convenit cu procesatorii şi retailerii o reducere a preţului laptelui de consum pentru o perioadă de şase luni, iar crescătorii de vaci de lapte vor primi în acest an ajutoare în valoare de 43,6 milioane euro, în două tranşe. De asemenea, pentru susţinerea procesatorilor români din industria alimentară, va fi îmbunătăţită şi adaptată măsura de acordare a primei de 10% din valoarea producţiei prelucrate în ţară.

Am avut în seara zilei de ieri o întâlnire cu fermierii, procesatorii şi reprezentanţii marilor reţele de magazine, cu care am discutat despre sprijinirea agriculturii româneşti, în această perioadă dificilă. Am convenit cu procesatorii şi retailerii o reducere a preţului laptelui de consum pentru o perioadă de şase luni, atât ca beneficiu pentru consumatorul final, cât şi ca sprijin pentru industria de profil care se va bucura de o creştere a cererii pe piaţa internă”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.

Şeful Executivului arată că, pentru compensarea pierderilor cauzate de războiul din Ucraina, crescătorii de vaci de lapte vor primi în acest an ajutoare în valoare de 43,6 milioane euro, care vor fi distribuite în două tranşe, câte una în fiecare jumătate a anului. De asemenea, după ce va creşte numărul de şcoli în care se oferă o masă caldă, frecvenţa acordării de produse lactate elevilor va fi crescută de la trei zile pe săptămână – la toate zilele în care cei mici frecventează cursurile.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea să își pună avocatul Procuror General

    Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a trimis luni Senatului...

    Expert militar ucrainean: Vom pierde un punct cheie in Donețk

    Situația de pe frontul din Ucraina rămâne extrem de...

    Președintele libanez refuză să se întâlnească cu Bibi

    Președintele libanez Joseph Aoun a declarat luni că va...

    Tomac anunță o parte din viitorii membri ai Guvernului

    Premierul desemnat, Eugen Tomac, a afirmat că Guvernul său...

    Articole relationate

    Categorii populare