UN NOU PROIECT AL DGASPC MEHEDINȚI A PRIMIT FINANȚARE ÎN CADRUL PNRR

Centrul de Recuperare Neuro-motorie din cadrul Complexului de Servicii Sociale Strehaia va fi complet reabilitat, după ce proiectul depus în cadrul PNRR a primit finanțare.

Valoarea proiectului este de 225.233 euro și presupune reabilitarea în totalitate a centrului, precum și dotarea cu echipamente medicale de ultima generație.

Acesta este cel de-al patrulea obiectiv de investiții din cadrul DGASPC, aprobat pentru finanțare cu fonduri europene prin PNRR, pentru celelalte trei proiecte fiind deja semnate contractele și demarate procedurile pentru implementare.

“Îl felicit pe directorul executiv al DGASPC Mehedinți, Adrian Bidilici și echipa care a elaborat proiectele care au fost aprobate! Au tot sprijinul Consiliului Județean Mehedinți și al meu pentru implementare.

PNRR a oferit o oportunitate pentru modernizarea sistemului de asistență socială din Mehedinți și mă bucur că am profitat de ea! Copiii și toți beneficiarii serviciilor DGASPC merită condiții bune în mediile în care trăiesc și le vor avea după implementarea acestor proiecte.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Centrul de Recuperare Neuro-motorie din cadrul Complexului de Servicii Sociale Strehaia va fi finanțat în cadrul Componentei 13 – Reforme sociale, Investiția I.2 – Reabilitarea, renovarea și dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități, ținta 395 – Servicii comunitare modernizate pentru persoanele cu dizabilități.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare