Rezerva Federală americană a conceput planuri extinse pentru un posibil default al datoriilor SUA

Rezerva Federală (Fed) americană a pus la punct planuri extinse pentru eventualitatea unui default al datoriilor publice ale Statelor Unite, care includ eşalonarea plăţilor şi împrumuturi către investitori, potrivit unui congressman care citează documente ale băncii centrale, relatează Reuters, transmite Mediafax.

Statele Unite s-au aflat în pragul dezastrului în 2011 şi 2013, când luptele politice legate de datoria naţională au făcut ca guvernul federal să fie aproape de situaţia în care să nu îşi mai poată plăti facturile.

Analiştii şi oficialii au avertizat că ratarea plăţilor poate provoca un dezastru economic, iar detaliile referitoare la soluţiile găsite de autorităţi ies la iveală cu greutate.

Reprezentantul republican Jeb Hensarling, din Texas, afirmă într-o scrisoare din iunie 2014 adresată secretarului Trezoreriei, Jack Lew, obţinută luni de Reuters, că stafful său a studiat planurile neclasificate ale Fed pentru administrarea unui default.

Planurile au inclus stabilirea unor noi termene de plată pentru datoriile restante, afirmă Hensarling în scrisoarea semnată şi de reprezentantul republican Patrick McHenry din Carolina de Nord.

Rezerva Federală din New York ar fi continuat să îşi desfăşoare activitatea ca de obicei, acceptând drept garanţii titluri de Trezorerie.

Reprezentanţii Fed din New York au refuzat să comenteze.

Aceste planuri continuă să fie relevante pentru investitori, întrucât discuţiile referitoare la plafonul datoriei publice a Statelor Unite au devenit un pericol permanent la Washington.

Comitetul pentru buget din Congres anticipează că guvernul SUA ar putea avea probleme la plata facturilor în octombrie sau noiembrie, dacă Congresul şi Casa Albă nu vor conveni majorarea nivelului maxim al datoriilor, care se situează în prezent la 18.100 miliarde de dolari.

Incapacitatea de plată a datoriilor a declanşat crize financiare în alte ţări.

Pentru a menţine calmul pe Wall Street, Fed ar putea împrumuta investitorilor bani, acceptând drept garanţii titluri ale Trezoreriei, în cadrul tranzacţiilor repo. Fed a propus şi acordarea unor plăţi compensatorii pentru investitorii plătiţi târziu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Nicușor acuză PNL că ține România in criză politică

    Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, vineri seara, după discuţia cu...

    Ucrainienii mai distrug un liceu românesc

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa a transmis,...

    Kim Jong-un anunță arme ofensive cu rază lungă de acțiune

    Ca parte a unei demonstrații de descurajare a războiului,...

    Producătorul suedez de mașini electrice Polestar pleacă din America

    Producătorul suedez de mașini electrice Polestar va părăsi piața...

    Detalii ascunse într-o pictură de Rembrandt

    Lucrările de restaurare a picturii timpurii a lui Rembrandt,...

    Articole relationate

    Categorii populare