Șeful CJ și al PSD Dâmbovița: Reforma în educație este luată în serios doar de PSD

Reforma în educație este luată în serios doar de PSD! Ținute prin sertarele ministerului de resort, legile educației au fost ascunse de privirile tuturor, inclusiv ale cadrelor didactice, asociațiilor de părinți, sindicaliștilor din învățământ și, nu în ultimul rând, ascunse de elevi și asociațiile care le reprezintă interesele. Având în vedere importanța acestor reglementări, #PSD a reclamat în ultima perioadă această situație inacceptabilă, dar, în același timp, a lansat dezbateri publice regionale la care au participat și participă toți cei interesați de viitorul a milioane de copii, afirmă pe facebook presedintele CJ și PSD Dâmbovița Corneliu Stefan.

CE MAI SUSTINE CORNELIU STEFAN:
O astfel de dezbatere, organizată de #PSD #DÂMBOVIȚA, a avut loc ieri în județul nostru. La aceasta au participat parlamentari social-democrați din zona de sud a țării, reprezentanți ai Ministerului Educației, ai Inspectoratului Școlar Dâmbovița și inspectoratelor din județele apropiate, Arhiepiscopiei Târgoviște, profesori și directori de școli, sindicaliști, asociații de părinți și studenți.
Se anunță schimbări importante într-un viitor nu tocmai îndepărtat, discuțiile de ieri având rolul de a cumula cele mai bune și viabile propuneri, care vor duce la îmbunătățirea legilor din domeniu.
Nu pot să nu observ și sancționez aici pasivitatea și lipsa de reacție a reprezentanților celorlalte partide politice față de importanța consultărilor pe aceste legi. Este impardonabil să nu stai de vorbă și să nu le cereri părerea celor care vor fi afectați direct de efectele schimbărilor din educație.
De aici, din #Dâmbovița, au fost enunțate mai multe obiecții și propuneri care se vor regăsi în amendamentele pe care #PSD #DÂMBOVIŢA, alături de celelalte filiale județene, le va susține în plenul Parlamentului.
Încă o dată, le mulțumesc pentru interesul acordat acestei dezbateri președintelui Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților, Natalia-Elena Intotero, deputaților Carmen Holban, Rodica Paraschiv, Ioan Vulpescu și Bogdan Aurel Toader, secretarului de stat în Ministerul Educației, Antoaneta Bolchiș, vicepreședintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea, primarului municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, prefectului județului Dâmbovița, Claudia Gilia, liderilor de sindicat, Nicolae Dragodănescu și Marius Popescu, conducerii Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, reprezentanților inspectoratelor școlare din Argeș, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ialomița,
Călărași, Brașov, ai Universității „Valahia” din Târgoviște, reprezentanților Arhiepiscopiei Târgoviștei, ai Asociației Părinților și ai Ligii Studenților, directorilor și cadrelor didactice din instituțiile de învățământ dâmbovițene și din județele vecine.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare